fbpx

Greta Thunberg intenționează să doneze 100.000 de euro mecanismului COVAX pentru a lupta împotriva inegalității accesului la vaccinuri

Greta Thunberg, adolescenta suedeză devenită celebră pentru activismul său închinat cauzei mediului, va dona 100.000 de euro mecanismului COVAX, pentru a lupta împotriva „tragediei inegalităţii accesului la vaccinuri” împotriva Covid-19, scrie AFP, potrivit Agerpres.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Suma va fi oferită fundației Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii și va fi utilizată pentru „cumpărarea vaccinurilor împotriva COVID-19, ca parte a efortului global către un acces echitabil la vaccinuri pentru persoanele cele mai expuse riscului”, a anunţat luni într-un comunicat OMS.

„Comunitatea internaţională trebuie să facă mai mult pentru a aborda tragedia inegalităţii accesului la vaccinuri”, a declarat Greta Thunberg, citată în comunicat, înainte de a participa la o conferinţă de presă alături de directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.

„Avem la dispoziţie mijloacele necesare pentru a corecta dezechilibrul enorm care există astăzi în lume în lupta împotriva COVID-19. La fel ca în cazul schimbărilor climatice, trebuie să-i ajutăm mai întâi pe cei mai vulnerabili”, a spus Greta Thunberg, care a devenit o figură centrală în lupta împotriva schimbărilor climatice.

OMS încurajează populația să urmeze exemplul Gretei

Tânăra activistă se arată convinsă de faptul că mecanismul COVAX – un parteneriat public-privat între OMS, Alianţa pentru vaccinuri (Gavi) şi Cepi (Coaliţia pentru inovaţii în domeniul pregătirii pentru epidemii) care ar trebui să garanteze o distribuţie echitabilă a vaccinurilor, în special către 92 de ţări sărace – reprezintă răspunsul corect.

„Încurajez comunitatea internaţională să urmeze exemplul Gretei şi să facă tot ce poate, în sprijinul COVAX, pentru a proteja persoanele cele mai vulnerabile împotriva acestei pandemii”, a declarat şeful OMS.

Cu toate acestea, apelurile directorului general al OMS de a împărţi dozele disponibile au avut un efect redus asupra liderilor lumii. Sub presiunea opiniei publice, mulţi dintre ei, în Uniunea Europeană şi Statele Unite, au obiective de vaccinare mult superioare celor mai urgente nevoi. Prin urmare, lipsa vaccinurilor disponibile privează ţările mai sărace de accesul la serul anti-COVID19.

Tedros Adhanom Ghebreyesus şi-a exprimat regretul că, dacă în unele ţări bogate 1/4 din populaţie este vaccinată, raportul scade la una din 500 de persoane în ţările sărace.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button