Apple lansează noi produse pe 20 aprilie. Ce pregătește compania

Apple urmează să găzduiască prima lansare de produse din acest an săptămâna viitoare, așteptările fiind pentru actualizări ale gamei iPad Pro, iPad mini și AirPods, anunță CNN.

Foto: pexels.com

Compania a trimis marți invitații de presă pentru un eveniment virtual – cu sloganul „Spring Loaded” – care va avea loc marți, 20 aprilie, la sediul Apple Park din Cupertino, California, scrie descopera.ro.

Apple ar putea anunța o reîmprospătare a gamei sale de iPad-uri: un iPad Pro actualizat cu un afișaj LED super-luminos și un iPad mini reproiectat cu rame mai mici și un afișaj mai mare, potrivit Bloomberg.

Compania pregătește, de asemenea, noua generație de căști AirPods 3.

Există informații că Apple lucrează la ochelari inteligenți

Nu este clar dacă gama de laptopuri MacBook Pro și MacBook Air de la Apple va fi reînnoită săptămâna viitoare. Apple a întrerupt recent linia iMac Pro, la un moment dat cel mai puternic computer oferit de companie, precum și boxa inteligentă HomePod, pentru a se concentra mai mult pe HomePod mini.

Există informații că Apple lucrează la ochelari inteligenți și la o cască de realitate augmentată și realitate virtuală, dar este puțin probabil să fie anunțat ceva luna aceasta.

În ultimii ani, Apple a organizat lansări de primăvară pentru serviciul Apple TV + și linia iPhone SE.


Pub