(video) Dodon, către PAS: „Ne așezăm două forțe serioase și decidem că alegerile vor avea loc pe data cutare. Restul pokemoni și-au ales soarta”

Liderul PSRM, Igor Dodon, cheamă la discuții Partidul Acțiune și Solidaritate pentru a stabili când vor avea loc alegerile parlamentare și pentru a elabora o foaie de parcurs cu acțiunile necesare până la ziua anticipatelor. Dodon spune că „bani pentru anticipate nu sunt”, iar pentru a identifica aceste resurse trebuie compromis în Parlament. Politicianul asigură că socialiștii sunt gata de alegeri, la fel „ca cei din PAS”. „Ne așezăm două forțe serioase și convenim ca alegerile vor fi pe data cutare”, a declarat Dodon.

Foto: Unimedia

„Pentru PSRM nu este problemă să fie în iunie, mai, noi suntem pregătiți, dar pentru țară alegeri în pandemie este o problemă, ce mai probabil nu mai devreme de luna august, pentru că dacă își va asuma Maia Sandu anularea stării de urgență, să-și asume miile de infectați și sutele de morți. Cred că ar fi bine să lăsăm starea de urgență să meargă înainte cum este, pentru a face față pandemiei și următorului val. După 1 iunie s-ar putea de dizolvat parlamentul și atunci alegerile sunt în august, în caz că în țară situația va fi bine în caz că avem un milion de vaccine. Maia Sandu invitați Parlamentul la discuții nu vă grăbiți cu dizolvarea Parlamentului, luați o decizie de consens. Trebuie să fie dialog  de aceea vă propun hai să ne așezăm la un dialog să fixăm împreună când facem alegerile într-o situație liniștită normală, fără blocaj, fără ca noi să scoatem oameni în stradă, sau voi să-i scoateți în stradă.

Gata, decizia de ieri a CC este și așa cum am început dialogul în luna martie, 16 martie de la întrevederea noastră în doi, deputații discută din ianuarie, continuăm să vedem când mergem la anticipate. De ex. fixăm data și apoi facem foaia de parcurs înapoi. Parlamentul se dizolvă până atunci, aprobăm așa legi, căutăm bani pentru alegeri pentru că bani nu sunt în buget. Guvernul nu o să vă dea bani pentru ele. Decizia se ia cu majoritatea voturilor și în Parlament vreau să văd să văd cum o să aveți voturi. Banii se vor duce pentru procurarea vaccinului și ajutor medicilor și pentru decizia poate fi doar una comună plus avem CEC care pe 17 iunie expiră mandatul, cum faceți alegeri fără CEC?

Noi suntem gata de alegeri, voi tot, mă refer la PAS, restul pokemoni, nu contează ei și-au ales soarta, mă refer la Candu, Filip și restu, nu trebuie de luat în calcul. Ne așezăm două forțe serioase și convenim ca alegerile vor fi pe data cutare, pentru asta trebuie să facem vaccinarea oamenilor, bani pentru alegeri și mergem înainte”, a declarat Dodon, în cadrul emisiunii săptămânale.

Curtea Constituțională a decis pe 15 aprilie 2021 că există circumstanțe ca actualul Parlament să fie dizolvat. Asta în condițiile în care două tentative de a învesti un Guvern au fost epuizate. În același timp, în Parlament există o majoritate parlamentară formalizată, gata să învestească un Executiv.

Liderul Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, a criticat decizia celor trei judecători de la Curtea Constituțională și a spus că aceasta este una similară „celei adoptate în 2019 de Curtea de buzunar al lui Plahotniuc”, iar răspunsul ar putea fi același.

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu ieri a declarat că în curând va semna decretul privind dizolvarea Parlamentului de la Chișinău. Anunțul a fost făcut după ce Curtea Constituțională (CC) a constatat astăzi, că există circumstanțe care să justifice dizolvarea Parlamentului. 


Pub