Principală  —  IMPORTANTE   —   VIDEO/ Premierul interimar, Aureliu Ciocoi,…

VIDEO Premierul interimar, Aureliu Ciocoi, susține că se atestă o majorare a cazurilor de falsificare a testelor COVID-19. Ciocoi: „Au început să fie depistate și cazuri de falsificare a certificatelor de vaccinare”

Foto: Facebook/ Guvernul R. Moldova

Aureliu Ciocoi, premierul interimar al R. Moldova, susține că, în ultima perioadă, se atestă o majorare a cazurilor de falsificare a testelor COVID-19 la intrarea în R. Moldova. Totodată, au început să fie depistate și cazuri de falsificare a certificatelor de vaccinare anti-COVID-19.

Declarațiile premierului interimar au fost făcute vineri, 16 aprilie, în cadrul unui briefing de presă, după ședința Centrului unic de comandă a stării de urgență.

Potrivit lui Ciocoi, angajații Ministerului Afacerilor Interne (MAI), precum și cei de la Poliția de Frontieră au contactat autoritățile din România și Ucraina pentru a identifica persoanele care au comis aceste fapte.

„Constatăm o majorare a cazurilor de falsificare a testelor PCR COVID-19 la intrarea în R. Moldova. Surpinzător, au început să fie depistate și falsuri în ceea ce privește certificatele de vaccinare anti-COVID. Este vorba despre 164 de cazuri. Din câte am fost informat, colegii de la Ministerul Afacerilor Interne, în special, Poliția de Frontieră, care este deja în contact direct cu autoritățile din România și Ucraina pentru a identifica sursele acestor falsuri”, a declarat Ciocoi.

Potrivit lui Ciocoi, în 13 raioane din R. Moldova au fost amplasate puncte de informare COVID-19.

„La Bălți continuă activitatea a șase puncte de informare amplasate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență în cadrul cărora se desfășoară și testarea rapidă a persoanelor care manifestă simptome de răceală sau COVID-19. În 13 raioane ale țării sunt amplasate puncte de informare privind noul coronavirus, fiind antrenați 900 de angajați. De la 1 aprilie până la ora actuală, colegii de la MAI au distribuit peste 8000 de măști de protecție celor care au avut nevoie de măști noi”, a adăugat Ciocoi.

Anterior, Ziarul de Gardă a scris că certificatele false pentru depistarea COVID-19 sunt cel mai recent exemplu de infracțiuni oportuniste, legate de coronavirus, aplicat în R. Moldova. ZdG a reușit să cumpere un certificat, în care este scris că reporterul a fost testat negativ la COVID-19, chiar dacă nu i-a fost prelevat material biologic pentru determinarea prezenței virusului. 

Autoritățile din sănătate și organele de drept susţin că falsificarea certificatelor de COVID-19 este o infracțiune, pasibili de pedepse fiind atât cei care le vând, cât și cei care cumpără astfel de acte, întrucât ar pune în pericol sănătatea celor din jur, în cazul în care ar fi purtători asimptomatici ai virusului. 

Citește investigația ZdG aici: VIDEO/ Fabrica de certificate falsificate de COVID: „Dacă îți trebuie, fac și pozitiv, și negativ, și plus, și minus”