foto | Doliu în lumea cinematografiei. A murit o actriță cunoscută din serialele „Peaky Blinders” şi „Harry Potter”
Celebră pentru rolurile din „Peaky Blinders” şi „Harry Potter”, actriţa Helen McCrory a murit la vârsta de 52 de ani. Anunțul a fost făcut vineri de soţul ei, actorul Damian Lewis.
„Cu inima frântă vă anunţ că, după ce a luptat eroic cu cancerul, frumoasa şi minunata Helen McCrory a murit liniştită, acasă, înconjurată de un val de iubire din partea familiei şi prietenilor. A murit aşa cum a trăit. Fără teamă”, a scris Damian Lewis pe Twitter.
Helen McCrory a avut apariții în numeroase filme, printre cele mai recente se numără și serialul „Peaky Blinders”, în care interpreta rolul mătuşii Polly.
— Damian Lewis (@lewis_damian) April 16, 2021
De asemenea, mai poate fi văzută în filme precum „Casanova”, „The Queen”, „Becoming Jane”, „Flashbacks of a Fool”, „Hugo” şi „Skyfall”.