image
Sursa foto: politia.md

O mină antitanc, descoperită în subsolul unui bloc de locuit din orașul Glodeni

O mină antitanc a fost depistată în subsolul unui bloc de locuit din orașul Glodeni. Muniția a fost găsită de angajații serviciilor comunale în timp ce desfășurau lucrări de reparație.

Polițiștii veniți la fața locului au evacuat locatarii, au înlăturat obiectul, cu sprijinul serviciului „Bomteh” a IGP. Ulterior, obiectul asemănător cu o mină antitancTM- 62, care ar conține de la 8 la 12 kg de trotil, a fost transportată în extravilanul orașului Glodeni, unde a fost nimicită în urma unei explozii controlate.

În acest context, Poliția vine cu recomandări către populație. „Dacă ați descoperit muniții neexplodate, nu le atingeți, nu le loviți sau mișcați, nu le introduceți în foc, nu încercați să le demontați, nu lăsați copiii să se joace cu asemenea obiecte, nu ridicați, nu transportați sau introduceți munițiile neexplodate în încăperi, locuințe sau grămezi de fier vechi. În cazul în care depistați obiecte suspecte, sistați imediat lucrările și anunțați organele competente la 112”, menționează poliția.

Noutăţile partenerilor

comentarii: