Doi soți au murit, iar o persoană se află în stare gravă la spital, în urma unui accident la Ocnița
Două persoane au decedat, iar una se află în stare gravă la spital. Șoferul nu a adaptat viteza la condițiile de drum, iar din cauza carosabilului umed a pierdut controlul volanului, derapând de pe traseu și tamponându-se într-un copac de pe marginea drumului. Totul s-a întâmplat astăzi, 15 aprilie, în jurul orei 09.00, pe traseul (Briceni-Ocnița-Otaci), la intrare în satul Ocnița din raionul Ocnița.
Foto: politia.md

Ajunși la fața locului, polițiștii au stabilit că, automobilul de marca Volkswagen Passat deplasându-se pe traseu în direcția satului Ocnița, preliminar nu a adaptat viteza la condițiile de drum, iar din cauza carosabilului umed a pierdut controlul volanului, derapând de pe traseu și tamponându-se într-un copac de pe marginea drumului.

În consecință șoferul de 37 de ani și soția acestuia de 33 de ani au decedat pe loc, iar o pasageră de 58 de ani a fost transportată la spitalul raional Ocnița cu diferite traumatisme.

Toate persoanele din automobilul implicat în accident erau locuitori ai satului Clocușna din raionul Ocnița și au fost descarcerate acum 10 minute.

Poliția se află la fața locului pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.


Pub