(video) Mulțime adunată în fața Curții Constituționale: Oamenii așteaptă pronunțarea deciziei

Un grup de persoane s-a adunat în fața Curții Constituționale, unde astăzi se examinează sesizarea depusă de președinta Maia Sandu cu privire la constatarea circumstanțelor de dizolvare a Parlamentului. Oamenii scandează „anticipate” și spun că nu vor pleca până Curtea Constituțională nu va pronunța decizia.

Foto: fb/DemocratiaAcasa

Oamenii au venit din diferite localități din țară și afirmă că vor alegeri anticipate.


Curtea Constituțională a examinat astăzi sesizarea depusă de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, privind circumstanțele dizolvării Parlamentului.

„Pornind de la importanța obiectului sesizării și din respect față de Curte Constituțională, am decis astăzi să vin personal ca să îmi susțin punctul de vedere. Obiectul sesizării este unul foarte important nu doar pentru justiția constituțională din RM dar și pentru statul RM și pentru cetățenii săi. Prin sesizarea depusă am solicitat Înaltei Curți constatarea circumstanțelor pentru dizolvarea Parlamentului. Voi prezenta cronologic, apoi argumentele juridice prin care susțin că sunt întrunite circumstanțe”, a declarat Sandu la ședința CC.

Reprezentatul Parlamentului, Radu Radu a spus că „există manifestarea voinței privind înaintarea unui candidat la funcția de premier propus de o majoritate parlamentară și „consideră că nu sunt întrunite circumstanțele de dizolvare a Parlamentului”.

Pe 29 martie, Maia Sandu a sesizat Curtea Constituțională ca să constate circumstanțele pentru dizolvarea Parlamentului.

Șefa statului, Maia Sandu, consideră că există circumstanțe legale pentru a dizolva actualul Parlament. „Acest Parlament a eșuat în tentativele de desemnare a unui Guvern și au trecut 45 de zile de la demisia Guvernului Chicu. Consider, ca și mulți experți, că există toate circumstanțele legale pentru dizolvarea acestuia”, a declarat Sandu.


Pub