Vadim Fotescu, despre inițiativa PAS în susținerea HoReCa: Au majorat TVA, iar acum fac populism ieftin. Rușine!

Inițiativa PAS privind reducerea TVA pentru sectorul HoReCa reprezintă „populism ieftin și vine în contradicție cu o decizie anterioară a deputaților aceleiași formațiuni politice”. „Asta în condițiile în care anume Guvernul condus de Maia Sandu și exponenții săi din Parlament au votat pentru majorarea TVA pentru acest sector.”, a declarat deputatul Partidului Șor, Vadim Fotescu, care a mai precizat, în cadrul unui briefing de presă, că a înregistrat anterior un proiect similar, dar care nu a fost susținut de colegii săi din PAS. 

Foto: poză-simbol

Vadim Fotescu a atras atenția că inițiativa legislativă, înregistrată ieri de deputații PAS, Radu Marian și Dan Perciun, nu are aplicabilitate practică, în lipsa unui guvern plenipotențiar.

„Proiectul înregistrat ieri de PAS prevede reducerea TVA pentru sectorul HoReCa și anularea penalităților la întârzierea plăților și chiar subvenționarea salariilor. Parcă e o inițiativă frumoasă, dacă nu ar fi existat un „dar” – o asemenea lege nu poate fi adoptată fără avizul guvernului. Iar un guvern interimar nu este în drept să dea avize pe proiecte de legi. Așa că domnii din PAS fie că sunt analfabeți din punct de vedere juridic, ceea ce nu face față deputaților, fie recurg să promoveze populismul cras. Nu știu care dintre ele e mai gravă”, a declarat deputatul Partidului Șor. 

Potrivit lui, „grija” PAS pentru sectorul HoReCa seamănă cu o bătaie de joc, în condițiile în care acești deputați s-au opus virulent învestirii unui guvern, dar mai ales din cauza că anume guvernul său a dispus anterior majorarea TVA pentru HoReCa, la solicitarea FMI.

„Vreau ca angajații din HoReCa să înțeleagă clar în primul rând că domnii din PAS, fiind în guvern, au majorat TVA. În rândul doi, ei nu au votat ulterior pentru micșorarea taxei. Și, an al treilea rând, inițiativa mea de reducere a TVA în perioada stării de urgență nu a fost susținută de deputații PAS în comisiile din Parlament. Iată de ce trebuie să le zic deputaților din PAS: rușine, domnilor, pentru populismul pe care îl faceți!”, a menționat Vadim Fotescu.

Deputatul a mai amintit că Partidul Șor și Platforma „Pentru Moldova” au susținut mereu mediul de afaceri și încă în luna februarie au făcut mai multe propuneri pentru susținerea sectorului HoReCa, care a fost afectat cel mai puternic de pandemie.

„Vă amintesc că, acum două luni, noi am propus micșorarea TVA pentru acest sector de la 12% la 6%, pe durata stării de urgență. Această este o măsură extraordinară imediată care ar ajuta real sectorul și ar opri concedierea lucrătorilor și închiderea întreprinderilor”, a declarat Vadim Fotescu.

În context, el a precizat că deputații Partidului Șor și ai Platformei „Pentru Moldova” se vor adresa Comisiei pentru Situații Excepționale pentru ca, în baza atribuțiilor pe care le deține în prezent, să decidă reducerea TVA și să amortizeze unele restricții pentru cafenele și restaurante, pe durata stării de urgență.



Pub