Maia Sandu, despre alegerile parlamentare anticipate: „Voi semna în curând decretul pentru dizolvarea parlamentului”

Foto: Maia Sandu

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a susținut o conferință de presă după ce Curtea Constituțională a decis astăzi că actualul parlament poate fi dizolvat. Aceasta a reiterat că în perioada stării de urgență parlamentul nu poate fi dizolvat, dar alegerile parlamentare anticipate sunt iminente și vor avea loc. 

„Voi semna în curând decretul pentru dizolvarea parlamentului și declanșarea alegerilor parlamentare anticipate.

Decizia CC a deschis calea către alegerile parlamentare anticipate, ele nu mai pot fi evitate. Vom pune capătul unui dintre cele mai corupte parlamente. Așa cum am promis vom merge în alegeri anticipate. Alegerile parlamentare trebuie să fie organizate cât mai curând posibil.

Un nou parlament înseamnă o resetare a instituțiilor statului. Un nou parlament înseamnă reformarea justiției, înseamnă dezvoltarea stabilă a țării, înseamnă un viitor prosper pentru cetățeni, de a construi o țară cu reguli egale pentru toți”, a spus Maia Sandu.

Aceasta a reiterat că în perioada stării de urgență parlamentul nu poate fi dizolvat, dar alegerile sunt iminente

„Decizia CC este una firească și previzibilă, asta înseamnă alegerile anticipate vor avea loc”, a reiterat șefa statului.

Amintim că, astăzi, 15 aprilie, Curtea Constituțională a decis că actualul parlament poate fi dizolvat. Președinta curții, Domnica Manole, a făcut anunțul. Acest lucru înseamnă că în Republica Moldova vor fi organizate alegeri parlamentare anticipate.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente