Consiliere psihologică pentru pacienții tratați de Covid. Ce include noul protocol aprobat de minister

Pacienții care s-au tratat de Covid-19 cu stări de anxietate și simptome de depresie vor beneficia de sprijin psihosocial, conform noului protocol național privind infecția cu Coronavirus aprobat de către Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.

Cum se va proceda la nivel practic

Medicii de familie vor cei care vor face evaluarea primară a stării psihice a pacienților și, în caz de necesitate, vor recomanda consilierea la centrele de sănătate mintală. În Republica Moldova sunt circa 40 de astfel de centre. De obicei, acestea sunt amplasate în incinta sau foarte aproape de centrele de sănătate.

„Noi ne dăm seama că mulți pacienți, mai ales după ce au suferit de forme grave de Covid, au probleme ce țin de sănătatea mintală. Unele persoane rămân cu senzația de anxietate, altele au deficiențe la memorare, altele rămân în faze depresive. Respectiv, aceste stări trebuie identificate, iar pacienții – ajutați”, a explicat Ghenadie Curocichin, doctor habilitat în medicină, care a făcut parte din grupul de lucru al ministerului.

În acest context, Galina Chiriacov, șefa secției de terapie intensivă de la Spitalul „Toma Ciorbă” din capitală, a relatat că unii pacienți în stare gravă, fie din cauza medicamentelor sau a stării prin care trec, au momente depresive. Potrivit ei, deși medicii care îi tratează încearcă să-i susțină moral, nu în toate cazurile acest lucru îi ajută să depășească stările de depresie. „În aceste cazuri, ei au fost consultați de psihologi”, a spus ea.

Potrivit noului protocol, înainte de externare, pacienții cu Covid-19 vor fi examinați pentru a identifica necesitățile de reabilitare. Acest lucru va facilita referirea ulterioară către centrele de sănătate mintală.

Citește și: Recuperarea după Covid. Cum să scapi de sechelele lăsate de virus. 

Alte prevederi ale protocolului

Pacienților cu forme simptomatice de Covid-19 care se tratează la domiciliu li se recomandă monitorizarea saturației cu oxigen a sângelui, în cazul în care aceștia prezintă factori de risc care ar putea duce la agravarea stării. Pentru pacienții cu forme ușoare nu se recomandă terapia cu antibiotice în scop profilactic.

Potrivit altei prevederi, tratamentul cu Remdesivir și cu anticoagulante va fi administrat chiar din primele zile de la confirmarea infecției la pacienții cu forme grave. „Remdesivir în forma perfuzabilă este indicată doar în spitale, pentru că la administrarea perfuziei apar o serie de reacții care nu pot fi controlate în cadrul centrelor medicilor de familie”, a ținut să precizeze Curocichin. 

Un punct din protocol se referă la tratamentul gravidelor și lăuzelor, în toate trei faze: suspect, probabil sau confirmat de Covid-19. Acestea vor avea acces la îngrijiri calificate centrate pe femeie, asistență obstetricală, fetală și neonatală, precum și sănătate mintală și sprijin psihosocial, cu disponibilitatea asistenței în cazul complicațiilor materne și neonatale.

MSPSM a anunțat că în perioada 13-16 aprilie curent vor avea loc instruiri online pentru medicii de familie din întreaga țară privind implementarea Protocolului Clinic Standardizat pentru medicii de familie „Infecția cu coronavirus de tip nou (Covid-19)”. Acesta va servi drept document de referință pentru elaborarea protocoalelor clinice instituționale, conform nivelului instituțiilor medico-sanitare.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare