fbpx

Maia Sandu și-a dezvăluit salariul net: „Este unul foarte bun”

Maia Sandu afirmă că trăiește din salariul de președinte al Republicii Moldova. Șefa statului consideră leafa una „foarte bună” în comparație cu veniturile unei părți semnificative a cetățenilor.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit ei, salariul net lunar pe care-l primește este de 15.600 de lei.

Este un salariu foarte bun pentru mine. Un salariu foarte mare raportat la pensia medie și în comparație cu cel pe care îl primesc unii cetățeni”, a declarat ea, invitată la emisiunea Cotidianul LIVE.

Șefa statului a menționat că salariul său este însă „mult mai mic” decât lefurile pe care le încasează unii funcționari, sume pe care aceasta le consideră nejustificate.

Maia Sandu a adăugat că mai are un cont bancar de aproape 20.000 de dolari americani, o mașină produsă în anul 2007 și un apartament în care locuiește în prezent.

Potrivit ultimei sale declarații de avere și interese personale,apartamentul are o suprafață de 74,5 metri pătrați și a fost cumpărat în 2003. Automobilul, Toyota RAV4, a fost procurat în 2021 contra sumei de 170.000 de lei.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button