image
Sursa foto: Getty Images

"The Special One a murit!" Un fost internațional englez, "atac cu talpa" la adresa lui Jose Mourinho

Tottenham, sub comanda lui Jose Mourinho, a fost învinsă de Manchester United, 1-3, în ultima rundă din Premier League, iar londonezii riscă să rateze prezența în sezonul următor al cupelor europene. "The Special One" nu a scăpat de atacurile oamenilor de fotbal din Albion.

După ce a ratat surprinzător calificarea în sferturile de finală ale UEFA Europa League în favoarea lui Dinamo Zagreb, Tottenham este foarte aproape de a rămâne în afara locurilor de cupe europene. În etapa cu numărul 31 din Premier League, Spurs a cedat pe teren propriu în fața lui Man. United, după ce a condus la pauză. Sezonul sub așteptări al londonezilor a atras multe critici la adresa lui Jose Mourinho.

Chris Sutton (48 de ani), fost internațional englez și atacant la Blackburn Rovers, Chelsea sau Celtic, este ultimul nume de pe lista contestatarilor lui "The Special One". Fostul atacant a fost extrem de virulent la adresa lui Mourinho, susținând că "omul care a câștigat trei titluri în Premier League a dispărut".

"The Special One a murit și a cedat locul unui om frustrat, tulburat și iritant, care trăiește din gloriile trecutului. Jose Mourinho care a câștigat trei titluri în Premier League și a avut o carismă fascinantă este acum un om întunecat și supărat pe lume. Când a venit în Anglia, în 2004, era un om amuzant, inteligent și carismatic, care a intrat în Premier League ca un uragan.

Omul acela a dispărut de mult! De exemplu, Luke Shaw (n.r.- pe care Mourinho l-a pregătit la Man. United) a avut mari dificultăți cu Mourinho, dar cu Solskjaer este fabulos. La fel se întâmplă cu echipa lui Tottenham", a tunat și a fulgerat Chris Sutton, citat de AS.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: