Când eram în liceu, profesoara de engleză ne povestea că a avut o bursă de cercetare și a stat câteva luni la Londra, cândva înainte de 2010. Mi se păreau fascinante toate poveștile ei, dar cel mai mult mi s-a întipărit expresia pe care o folosea ca să explice britanicilor unde e Moldova: between Dracula and Chernobyl (între Dracula și Cernobîl). Mi se părea ciudat ca cineva din Europa să nu știe unde se află o altă țară europeană.
Mi-am amintit de această expresie în 2017, când am ajuns în America de Sud. Aici a fost prima dată când m-am regăsit în situația de a explica mai diferit unde și ce e cu țara mea. Tot în această perioadă am început să-mi pun tot felul de întrebări despre identitate și naționalitate și dacă mă simt eu diasporă. Dar și acum termenul ăsta mi se asociază mai mult cu alegerile. Grupurile de pe rețele sociale de moldoveni din diasporă sunt pline de știri despre politică, cu zeci sau chiar sute de comentarii. Totuși, ce înseamnă diaspora în afara perioadelor electorale (care sunt tot mai scurte în Moldova)? Cum se raportează lumea la termenul respectiv? Am întrebat câțiva moldoveni din generația mea când se simt ei parte din diasporă. Majoritatea răspunsurilor au fost doar despre alegeri, așa că am adăugat și întrebarea în ce situații simt sau își amintesc că sunt din Moldova.
Diana Bartosiak, Polonia
„Aici nu am o comunitate de moldoveni cu care să interacționez mereu și să simt că sunt «diaspora moldovenească». Sentimentul că fac parte din diasporă totuși cred că se rezumă la ziua votării, când merg la ambasadă să-mi exercit votul. Mă simt clar că sunt din Moldova atunci când colegii și prietenii mă întreabă ce vinuri să aleagă (au apărut multe vinuri moldovenești în magazine). Atunci când trebuie să explic ce limbă vorbim și care e situația politică. Atunci când coc cozonac și când îmi spăl fața cu un ou roșu și unul alb, de Paști. Și pur și simplu când îmi este dor…”
Anna Partas, Germania
„Când mă întreabă cineva de unde sunt și trebuie să explic. Acum se întâmplă mai rar, dar când eram în Qatar, îmi stătea un nod în gât când povesteam cât e de frumoasă țara mea și cât de buni sunt oamenii.
Mă simțeam diasporă atunci când am fost la vot și am stat la coadă. În special în turul 2, când am înțeles că e posibil să schimbăm ceva.
Când mai vorbesc cu românii de aici (din Germania, n.a.), care ascultă Carla’s Dreams, Irina Rimes, The Montans, Mark Stam și le spun că ei sunt din Moldova.
Când fac mămăligă. Asta se întâmplă des. Mămăliga este acum o mâncare mai simbolică decât era înainte, e un fel de comfort food (mâncare de suflet).
Nu prea mă simt parte din diaspora ca grup de oameni. Nici moldoveancă – în tot sensul cuvântului – nu mă simt. Mi-e mult mai ușor să comunic cu oamenii din alte țări, pentru că ei nu au așteptări de la mine, sau în mod firesc se așteaptă că o să fiu altfel decât sunt ei. Pentru moldoveni am impresia că aș fi o dezamăgire pentru ca nu îndeplinesc tradițiile, nu ascult aceeași muzică, nu am cumătri, că îs de altă religie decât ei și că nu țin postul… Știi când întâlnești undeva departe oameni «de-ai tăi» și te gândești: «ooo, iaca o să fim prieteni», dar când colo.. nimic comun.”
Elena Boguș, Oman
„Îmi este dor de țară, de mâncarea noastră, de iarnă, de ploaie, de prieteni și de rude. Uneori închid ochii și mă trezesc cu inima și sufletul în grădina bunicii de la țară. Mi-e dor de Chișinău, în special de întâlnirile cu prietenii mei de la cenaclu, de activități culturale, spectacole, lansări de carte…
Totuși, casa pentru mine e acolo unde e familia mea – mama, tata, sora și eu. Simt și dificultăți aici, pentru ei sunt o străină. Poți doar să încerci să-ți câștigi și tu un loc în societatea asta, poate copiii tăi te vor face să te simți una de-a lor.”
Anna-Maria Racu, Marea Britanie
„Mă simt parte din diasporă atunci când e nevoie să ne unim și să fim uniți pentru cei de acasă. Când fac parte dintr-un grup de oameni care se ajută cu un sfat, cu o recomandare, cu o informație utilă, etc.
Cel mai mult mi-e dor de casă atunci când vin sărbătorile și nu sunt alături de cei dragi.”
Diana Cazacu, Norvegia
„Deși am deja cetățenia norvegiană, nu mă simt norvegiancă. Sunt moldoveancă și sunt parte a diasporei. Dar nu simt că am o putere de influență în politica statului, deși am participat activ la alegeri. Am fost și membră a biroului electoral din Oslo.
Mi-e dor de casă în special de sărbători și vara. Dorința mea e să ajung acasă și să merg prin pădurile Moldovei. Mă visez des pe ulițele din sat și în casa buneilor. Dacă nu îmi iese vara asta, după pandemie sigur fac turul Moldovei. Țin foarte mult la tradițiile noastre și chiar îmi cos ia mea. Sunt deja pe ultima sută de metri. De Sânziene – ziua iei – sper să port ia mea.”
Anatol Graur, Spania
„Nu mă simt parte din diasporă pentru că nici nu știu ce-i unește pe moldovenii de peste hotare, în afara faptului că sunt peste hotare. Poate nostalgia de casă și plaiul natal? La mine și nostalgia e limitată pentru că familia mea e lângă mine.
Cred că a te simți parte din diasporă e un fel de segregare și eu o văd ca pe o comunitate rigidă, puțin flexibilă.
O excepție ar fi alegerile din țară, la care particip activ pentru că vreau un viitor mai bun pentru cei de acasă, să nu fie nevoiți să emigreze.
Mă simt diasporă atunci când cineva mă întreabă de unde sunt. Și dacă le spun că Moldova se află la granița cu Mordor, unii chiar mă cred.
Cel mai des îmi aduc aminte de Moldova când e vorba de mîncare. Oricât de bună și variată ar fi mâncarea de peste hotare, nu se compară cu a noastră.
Cred că atâta timp cât îmi aduc aminte de tradițiile din țară, de momentele frumoase petrecute acolo, care pentru mine sunt foarte multe, Moldova din mine nu va muri.”
Imagine reprezentativă: Ghenadie Popescu. Sursa: Calvet Journal
