15:31:44 25.04.2024
Stiri

Avertisment al Rusiei pentru navele americane din Marea Neagră: „Să stea departe de Crimeea pentru binele lor”

Actualitate 13.04.2021 17:39 Vizualizări1843 Autor: Ziarul National
Avertisment al Rusiei pentru navele americane din Marea Neagră: „Să stea departe de Crimeea pentru binele lor”


Rusia a afirmat, marţi, că SUA reprezintă un adversar şi a avertizat navele de război americane să stea departe de Crimeea „pentru binele lor”, numind desfăşurarea de forţe din Marea Neagră o provocare menită să testeze nervii ruşilor, relatează Reuters.

„Statele Unite sunt un adversar şi fac tot ce le stă în putinţă pentru a submina poziţia Rusiei pe scena mondială”, a declarat viceministrul de externe Sergei Ryabkov, citat de agenţiile de presă ruse.

Declaraţiile sunt o schimbare în limbajul obişnuit folosit de Moscova, care în trecut s-a referit adesea la Statele Unite ca „partener”.

Moscova a ocupat şi anexat Crimeea în 2014.

Două nave de război americane urmează să sosească în Marea Neagră săptămâna aceasta, pe fondul escaladării conflictului din estul Ucrainei, unde forţele ucrainiene se luptă cu separatiştii susţinuţi de ruşi într-un conflict în care Kievul spune că au murit cel puţin 14.000 de oameni.

Prezenţa militară americană în Mare Neagră este limitată de un acord din 1936. Convenţia de la Montreux (semnată în Elveţia, 1936), care stabileşte regulile prin care Turcia controlează strâmtorile Dardanele şi Bosfor, limitează drastic accesul navelor militare ale statelor care nu au litoral la Marea Neagră. Actul precizează că navele de război ale statelor străine nu pot fi mai mari de 15.000 de tone şi nu pot sta mai mult de 21 de zile în apele Mării Negre.

Administraţia Joseph Biden a avertizat, duminică, Rusia că vor apărea riscuri majore dacă vor exista intervenţii militare în Ucraina.

„Exact în momentul în care vorbim acum, vă pot spune că am preocupări reale referitoare la acţiunile Rusiei în apropierea frontierelor Ucrainei. Există mai multe forţe militare ruse mobilizate în apropierea frontierelor Ucrainei decât s-a mai întâmplat până acum, începând din 2014, când a invadat Rusia prima dată. De aceea, suntem în contact strâns, în strânsă coordonare cu aliaţii şi partenerii noştri din Europa", a afirmat duminică Antony Blinken, secretarul de Stat american, într-un interviu acordat postului NBC News.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md