fbpx

Țară mică cu ambiții mari. Cum a ajuns Muntenegru la un pas de incapacitate de plată din cauza unei autostrăzi

Țară mică cu ambiții mari. Ambițiile se întorc însă ca un bumerang împotriva Muntenegrului. Micul stat balcanic este foarte aproape de a intra în incapacitate de plată. Totul din cauza unei autostrăzi finanțate de chinezi.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Autostrada care ar urma să facă legătura între portul Bar și granița cu Serbia a devenit o durere de cap pentru Muntenegru. Totodată, proiectul rutier face parte dintr-o luptă geopolitică mai amplă pentru influență la periferia Uniunii Europene.

Povestea începe în 2014, când guvernul de la Podgorița a semnat o înțelegere cu China Exim Bank pentru finanțarea 85% din costul primei faze a autostrăzii, în valoare de aproximativ un miliard de euro. Secțiunea de 44 de kilometri, care are un sfert din lungimea totală a autostrăzii, a costat 20 de milioane de euro pe kilometru, fiind una dintre cele mai scumpe autostrăzi din lume.

Contractul a fost semnat de fostul guvern socialist al țării, care a fost demis în luna august a anului trecut, după 30 de ani la cârma țării. Asta deși două studii de fezabilitate, realizate în 2006 și 2012, arătau că șoseaua de mare viteză nu este viabilă din punct de vedere economic, scrie digi24.ro.

În plus, împrumutul pentru construcția autostrăzii a îndatorat puternic micul stat european. Anul trecut, datoriile au ajuns la 4,33 de miliarde de euro sau 103 la sută din PIB, iar capacitatea de a le rambursa a a fost puternic afectată de pandemie, care a lovit puternic turismul, principala sursă de bani a țării. Practic, Beijingul deține acum un sfert din datoriile Muntenegrului, iar prima rată în contul împrumutului trebuie plătită în iulie. Dacă Podgorița nu poate plăti, contractul dă dreptul Chinei de a accesa terenurile muntenegrene ca garanție.

Ajunse în fața unui posibil default, luna trecută autoritățile muntenegrene au cerut Uniunii Europene să ajute țara să refinanțeze împrumutul, pentru a proteja candidatul la intrarea în blocul comunitar de a deveni dependent de China.

Ministrul de Finanțe al țării a declarat pentru Financial Times că Muntenegru este o țară mică asftfel încât decizia Bruxelles-ului nu ar trebui să fie greu de luat. Este o victorie mică, dar ușoară pentru Uniunea Europeană, a arătat acesta.

Uniunea Europeană a anunțat însă că nu poate ajuta Muntenegru să-și ramburseze datoria de un miliard de euro către China. „Nu rambursăm împrumuturile pe care le iau de la terți”, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, care a adăugat că fiecare țară este liberă să ia orice decizie dorește când vine vorba de investiții.

Analiștii sunt însă de părere că situația este o oportunitate pentru Bruxelles. Tena Prelec, profersor de la Universitatea Oxford care studiază regiunea, spune că Uniunea Europeană ar trebui să intervină. Muntenegru se află în curtea Uniunii Europene. Ar fi o modalitate concretă de a arătat că blocul comunitar este într-adevăr un jucător, un adevărat actor geostrategic.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button