Principală  —  IMPORTANTE   —   Președinta socialistă a Parlamentului a…

Președinta socialistă a Parlamentului a convocat, din nou, membrii Guvernului în exercițiu într-o ședință privind gestionarea situației pandemice

Foto: Facebook/ Zinaida Greceanîi

Președinta socialistă a Parlamentului, Zinaida Greceanîi, a convocat, din nou, membrii Guvernului în exercițiu într-o ședință la care a fost discutată gestionarea situației pandemice.

Greceanîi susține că reprezentanții Guvernului „au oferit informații despre evoluția pandemică în contextul măsurilor instituite prin declararea stării de urgență și s-a discutat despre aprovizionarea sistemului medical cu vaccinuri”.

„A fost remarcată diminuarea cazurilor de infectare cu COVID-19 și importanța menținerii măsurilor de restricționare în vederea asigurării în continuare a controlului asupra situației în sănătatea publică. În mod aparte a fost subliniată necesitatea vaccinării de urgență a cadrelor didactice, care încă nu au fost imunizate, pentru ca elevii claselor primare să poată reveni la studii cu prezența fizică în clase, în cel mai scurt timp.

Totodată, am examinat acțiunile pentru susținerea sferei social-economice, inclusiv prin promovarea de către deputați din diferite fracțiuni a mai multor proiecte de lege menite să atenueze impactul crizei și care necesită suportul Guvernului în exercițiu pentru implementare”, a spus Greceanîi într-o postare pe Facebook.

De la 1 aprilie, în R. Moldova este instituită stare de urgență. O decizie în acest sens, la solicitarea „unui grup de deputați” a fost aprobată miercuri, 31 martie, în Parlamentul de la Chișinău de către 52 de deputați PSRM, „Șor” și cei din Pentru Moldova. 

Proiectul de hotărâre, adoptat de deputații PSRM – „ȘOR”, privind instituirea stării de urgență pentru următoarele 60 de zile, conține o listă de restricții de ordin general care sunt prevăzute de Articolul 20 din Legea Nr. 212 din 24.06. 2004, „starea de urgență”.

Alte 603 cazuri noi de infectare cu COVID-19 și 21 de decese au fost confirmate astăzi, 12 aprilie, în R. Moldova. Din numărul total de cazuri, 4 cazuri sunt de import (1 – România, 1 – Turcia, 1- Germania, 1- Marea Britanie), anunță Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS).

Bilanțul cazurilor de COVID-19 în țara noastră a ajuns la 241 820.