Deputatul Platformei DA Vasile Năstase a solicitat prim-ministrului în exercițiu, Aureliu Ciocoi, și președintei, Maia Sandu, să extindă termenul de interzicere a exportului de grâu. Alesul poporului a cerut Executivului să emită o hotărâre, chiar și la miez de noapte.
„Eu, în calitate de deputat, mă adresez președintei Maia Sandu, prim-ministrului în exercițiu, Aureliu Ciocoi, ca acum, în ultimul ceas, să oprească acest lucru printr-o hotărâre a Guvernului și să o publice în Monitorul Oficial, astfel încât, de la ora 24:00, să nu poată nimeni exporta grâu”, a spus Vasile Năstase, pe 12 aprilie, în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.
Deputatul este de părere că Președinția a întârziat cu solicitarea expediată către Guvern prin care s-a cerut extinderea termenului de interzicere a exportului de grâu.
Mai exact, solicitarea a fost transmisă de către secretara Consiliului Suprem de Securitate, Ana Revenco, în contextul în care astăzi acest termen expiră.
Exportul grâului a fost interzis pe o perioadă în urma scandalului de la portul Giurgiulești. Atunci, Guvernul a luat o astfel de hotărâre la sugestia Consiliului Suprem de Securitate (CSS).