„Mașina timpului” de la NASA e gata de lansare și costă miliarde de dolari

NASA are unul dintre cele mai ambițioase proiecte. E vorba de un telescop care va cerceta Universul mai aprofundat ca niciodată. Și costul proiectului ajunge la circa 10 miliarde de dolari, dar răspunsurile ar putea fi neprețuite, informează playtech.ro.

Foto: playtech.ro

Telescopul spațial James Webb (JWST) e cel mai ambițios proiect derulat până acum de-a înțelege cum s-a format Universul, dar și ce-i dincolo de sistemul nostru solar. Misiunea e, deocamdată, programată să debuteze în octombrie 2021.

Cea mai la îndemână comparație e cu Hubble, telescopul lansat în anii ’90 și care a oferit unele dintre cele mai spectaculoase imagini, dar și mai importante răspunsuri. JWST are o capacitate observațională de o sută de ori mai mare decât Hubble. După decolarea de pe Pământ, JWST va călători spre o zonă gravitațională numită al doilea Punct Lagrange (L2), situat la un milion și jumătate de kilometri de Pământ.

De-acolo, JWST va putea oferi detalii nemaivăzute despre mai multe sisteme și regiuni astronomice. Ar putea depista prima generație de stele care au strălucit la începutul Universului sau cele mai uimitoare exoplanete din galaxia noastră, dintre care unele ar putea fi locuibile.


Pub