O maimuță joacă Pong fără joystick, controlând jocul doar cu ajutorul minții. Ce experiment a făcut miliardarul Elon Musk

210409111838-neuralink-monkey-pong-grab-super-tease

Compania americană de neurotehnologie fondată de Elon Musk, Neuralink, a prezentat un videoclip în care o maimuță controlează jocuri video simple, cu ajutorul minții, printr-un cip implantat în creierul acesteia.

Compania miliardarului a dezvoltat o interfață de comunicație cerebrală, unde o maimuță implantată cu un astfel de cip folosește tehnologia pentru a juca diverse jocuri video, inclusiv Pong. După ce folosește un joystick și primește o aromă de banană de câte ori reușește, macacul, pe nume Pager, joacă Pong fără joystick, controlând jocul doar cu ajutorul minții, menționează CNN.

Teoretic, aceeași tehnologie ar putea fi utilizată și în rândul oamenilor, pentru a oferi persoanelor cu dizabilități posibilitatea să-și controleze membrele artificiale sau implanturile.

Acest tip de tehnologie experimentată pe primate prin intermediul jocurilor video nu este nouă. Demonstrații similare au fost realizate și în 2002, elementul de noutate constă în folosirea unei tehnologii wireless. Deși Elon Musk a anunțat că Neuralink a mai folosit aceste cipuri pe primate, este prima dată când compania a publicat experimentul.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente