Muza e în vin! Ce vinuri au inspirat marii scriitori ai vremii

Oare ce băuturi preferau scriitorii vremurilor și în ce fel de pahare își căutau ei inspirația? În cartea „A Sidecar Named Desire: Great Writers and the Booze That Stirred Them” (trad: „Un tramvai numit dorință: Marii scriitori și băuturile care i-au agitat”) autorii au venit cu mai multe idei, după ce au căutat răspunsuri în jurnalele, scrisorile și lucrările scriitorilor.

Franța, ale cărei soluri roditoare și condiții climatice sunt ideale pentru viticultură, a domnit mult timp în lume ca principal furnizor de vin rafinat. Cele două regiuni viticole principale ale sale, Bordeaux și Burgundia, au oferit inspirație mai multor scriitori remarcabili din diferite epoci. 

Scriitorul britanic Roald Dahl, autorul cărții „Charlie și fabrica de ciocolată” (1964), a consacrat vinului povestirea „Gustul” (1951), ai cărui eroi fac pariuri despre calitatea vinului. Dahl a fost un colecționar pasionat de vinuri, cu un interes deosebit pentru Burgundia și Bordeaux, în special din recolta anului 1982 (considerat de mulți drept cel mai bun vin din vremea noastră).

În timpul unei vizite la Bordeaux în 1787, Thomas Jefferson, primul connoisseur adevărat al vinurilor din America, a comandat 24 de lăzi de Château Haut-Brion, 250 de sticle de Château Lafite și o cantitate necunoscută de Château d’Yquem.

Pieter de Vries, creatorul romanelor grafice, s-a autointitulat „băutor de vin” și a fost fascinat în special de vinurile din Burgundia: „Montrachet-ul masculin și Musigny-ul feminin conferă cea mai rafinată unire cu pământul, aerul și cerul la dispoziția omului”. 

Aforismul popular „Scrie beat, editează sobru” este deseori atribuit lui Ernest Hemingway. Cu toate acestea, ceva asemănător poate fi găsit în romanul de Vries „Ruben, Ruben” (1964): „Uneori scriu beat și conduc sobru, iar uneori invers. Dar ambele elemente trebuie să fie prezente în creativitate”.

William Shakespeare 

În Anglia, pe vremea lui William Shakespeare (1564-1616), vinul costa de aproximativ 12 ori mai mult decât berea, băutura oamenilor de rând. Clima locală nu era potrivită pentru viticultură, vinul era adus în principal din Franța, Spania și Grecia. 

Se știe puțin despre preferințele personale ale lui Shakespeare, dar, în calitate de om înstărit, el își putea permite, fără îndoială, mai mult decât berea. Judecând după amintirile cunoscuților, Shakespeare nu a fost mare amator de vinuri, dar este logic să presupunem că dramaturgul a băut această băutură „nu fără plăcere”. Vinurile de Muscat, Rin, Bordeaux, Canare, Malvasia sunt menționate în lucrările sale mult mai des decât berea.

Lord Byron

Faimosul Lord Byron, autorul „Don Giovanni” (1819), și-a comandat o cupă  făcută dintr-un craniu uman descoperit de un grădinar pe moșia familiei lor. Astfel, poetul a înviat o tradiție străveche aliderilor galici care au băut din craniile romanilor învinși. Byron a ordonat să-și graveze poezia pe cupă, afirmând că nu poate exista o utilizare postumă mai demnă pentru receptaculul minții decât să servească drept vas de os, datorită căruia cei vii se pot desfăta cu un vin.

Charles Baudelaire

Când Charles Baudelaire, poet, eseist și critic francez, nu se ocupa cu studiere modificărilor stării de conștiință în fumătoriile de opiu sau la cluburile de hașiș, el a apelat întotdeauna la „alegerea implicită” a vinului. În eseul său „Despre vin și hașiș” (1851), Baudelaire întreabă: „Cine cunoaște cele mai profunde bucurii ale vinului? Oricine a dorit vreodată să se pocăiască, să trezească amintiri, să înece durerea, să construiască un castel în Spania – pe scurt, absolut toată lumea – a convocat o zeitate misterioasă care se ascunde în fibrele vinului”.

Robert Louis Stevenson

În 1880, scoțianul Robert Louis Stevenson, viitorul autor al „Insulei comorilor” (1883), era în luna de miere în Valea Napa. În „Coloniștii din Silverado” (1884), el descrie primii pași ai industriei vinicole locale: „Vinificația din California este încă în stadiul experimental… Pe terenuri, ei încearcă succesiv să cultive diferite soiuri de struguri, decizând care dintre acestea au funcționat mai bine și treptat, pas cu pas, căutând al său Clos Vougeot”.

Vinul mai bun și pastrama mai fragedă, preferate de Eminescu și Creangă

Într-un articol la această temă, publicația Adevărul scria că Eminescu și Creangă erau cunoscuţi în Iaşiul secolului al XIX-lea pentru petrecerile şi beţiile de pomină pe care le făceau prin mahalalele oraşului. Evitau localurile de lux şi preferau să umble din crâşmă-n crâşmă.

„[Eminescu] se plimba cu fruntea ridicată pe malul Bahluiului, pe la Copou, Socola, înfundându-se şi el prin crâşme şi dughene mărginaşe. Căci şi tânărului îi plăceau dărăpănarea, rusticitatea, odăile împăienjenite, mâncările simple făcute la foc repede, ţărănesc, vinul în ulcele, apa în cofe cu miros de brad, somnul în iarbă şi fân, scăldarea în râuri”, scria Călinescu în „Viaţa şi opera lui Ion Creangă”. Din punct de vedere al unor specialişti, este posibil ca Eminescu şi Creangă să se fi întâlnit chiar într-un asemenea loc al pierzaniei, mai ales că au ajuns să se cunoască, unul din postura de învăţător, celălalt de revizor. „Creangă cu Eminescu cutreierau crâşmele pe unde era vinul mai bun şi pastrama mai fragedă, şedeau pe laviţă ca la sate, sau pe jos, pe iarbă, punând şi câte un ţigan să le zică, cum cânta Mihai scripcarul din Humuleşti. (…) Se mistuiau câteodată zile întregi, mânându-se din crâşmă în crâşmă şi ocolind urbea pe dinafara barierelor, luând-o pe jos, din şesul Bahluiului, ocolind-o pe la bariera Păcurariului, urcând pe la Copou şi ivindu-se ca nălucile colbuite desupra Ciricului, de unde se lăsau în bojdeucă”, scria Călinescu. 

Sursa: Snob

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.