image
Sursa foto: Pixabay

Orașul cu cei mai mulți miliardari din întreaga lume

Beijingul găzduiește în prezent mai mulți miliardari decât orice alt oraș din lume, conform listei anuale a miliardarilor întocmită anual de revista Forbes, citată de BBC.

Capitala chineză a adăugat anul trecut 33 de miliardari și acum găzduiește 100, depășind New York, care găzduiește 99 de miliardari și a condus clasamentul în ultimii șapte ani, arată publicația.

Totuși, aveerea combinată a miliardarilor din New York a rămas cu 80 miliarde de dolari mai mare decât cea a omologilor lor din Beijing.

Cel mai bogat rezident din Beijing a fost Zhang Yiming, fondatorul aplicației TikTok și director executiv al firmei-mamă ByteDance. El și-a văzut averea dublându-se, la 35,6 miliarde de dolari.

China, alături de SUA, și-a văzut giganții tehnologici devenind și mai mari în timpul pandemiei, pe măsură ce mai mulți oameni cumpărau online și căutau surse de divertisment.

Acest lucru a permis creșterea averilor fondatorilor și acționarilor acestor companii.

Cei mai mulți miliardari din China

China a adăugat mai mulți miliardari pe listă decât orice altă țară la nivel global, cu 210 nou intrați. Jumătate din noii miliardari ai Chinei și-au făcut averea din producție sau din tehnologie.

Cu 698 de miliardari, China se apropie de SUA, care se află încă în frunte, cu 724 de miliardari. Anul trecut, un nou miliardar a apărut la fiecare 17 ore, potrivit Forbes.

India a avut al treilea cel mai mare număr de miliardari, cu 140, potrivit Mediafax. În total, cei 1.149 de miliardari din Asia Pacific au valorat 4,7 miliarde de dolari, comparativ cu 4,4 miliarde de dolari pentru americani.

Jeff Bezos, fondator și director executiv al Amazon, rămâne cea mai bogată persoană din lume pentru al patrulea an consecutiv. Averea sa a crescut cu 64 miliarde dolari, până la 177 miliarde dolari anul trecut.

Noutăţile partenerilor

comentarii: