image
Sursa foto: Jurnal.md

Tulpina britanică face ravagii în rândul copiilor din RM? Ciocoi: „Avem 12 528 de copii bolnavi de Covid și 973 de gravide”

Numărul copiilor și al gravidelor infectate din Republica Moldova a început să crească simțitor în Republica Moldova și acest fapt ar avea legătură cu prezența tulpinii britanice. Anunțul a fost făcut de premierul interimar Aureliu Ciocoi după ședința Centrului Unic de Comandă al Stării de Urgență.

Un lucru foarte important care vine să demonstreze cât de grav afectează tulpina britanică, pentru că totuși bănuim că este efectul tulpinii britanice în ceea ce urmează să vă relatez, este o situație alarmantă în ceea ce privește afectarea copiilor de către Covid-19. La ziua de astăzi avem 12 528 de cazuri de copii bolnavi de Covid 19, lucru care anterior nu se întâmpla. Până a importa tulpina britanică în RM copiii practic nu manifestau boli Covid 19”, a declarat Aureliu Ciocoi.

Potrivit premierului interimar, 53 la sută din copiii infectați au vârsta între 11 - 17 ani.

Premierul a mai declarat că gravă este si cifra mare a gravidelor infectate cu virusul Covid „La ziua de azi avem 973 de persoane care așteaptă să aducă bebeluși pe lume”, a spus Aureliu Ciocoi..

Oficialul a mai precizat că la momentul actual RM se află pe locul 18 în ceea ce privește incidența de infectare și pe locul 16 la capitolul mortalitate.

Totuși, ultimul raport prezentat de Ministerul Educației referitor la situația epidemiologică în instituțiile de învățământ, nu indică o creștere îngrijorătoare a numărului de copii infectați. Potrivit raportului prezentat ieri, 8 aprilie, la momentul actual 214 copii din instituțiile de învățământ primar, gimnazial și liceal, sunt testați pozitiv cu virusul Covid. iar în grădinițe sunt infectați 24 de copii.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: