/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 792: Rachete secrete și copii întorși acasă. Rusia vrea să saboteze summitul de pace

/VIDEO/ Adio, Boris Bechet! Cunoscutul actor, condus în ropote de aplauze pe ultimul drum

missing
09 aprilie 2021, ora 21:45

Republica Moldova a devenit, astăzi, mai săracă! Renumitul actor de teatru și film, Boris Bechet a fost petrecut pe ultimul drum de către rude, prieteni și oameni de cultură. Sicriul cu trupul neînsuflețit a fost depus în incinta Teatrului „Alexei Mateevici”, acolo unde artistul a muncit mai bine de 30 de ani. Ulterior, cortegiul funerar a mers la Cimitirul Central din strada Armenească, unde a avut loc slujba de pomenire și unde îndrăgitul actor își va avea locul de veci.

De dimineață, cei care l-au cunoscut pe Boris Bechet și l-au admirat în scenă, dar și în viața de zi cu zi, pentru spiritul lui liber și pentru talentul de actor, și-au putut lua rămăs bun la Teatrul „Alexei Mateevici”, acolo unde artistul a muncit cu dedicație.

„I-a plăcut să fie între oameni, i-a plăcut să se manifeste pe platourile de filmare, i-a plăcut să se certe, uneori. Ceea ce toată lumea știe este că era un actor cu mare caracter. De obicei, el stabilea regulile pe platoul de filmare”, a spus Virgiliu Mărgineanu, președintele Uniunii Cineaștilor din Moldova

Boris Bechet a activat la Teatrul „Alexei Mateevici” încă de la fondarea acestuia, din anul 1989 și până în ultimul moment.

„În prezent, juca într-o poveste, urma să fie implicat într-un spectacol cu un rol destul de potrivit și adecvat, în care, cu siguranță, avea să strălucească, așa cum a strălucit de fiecare dată, în fiecare rol atribuit”, a spus Elena Frunze – Hatman, directorul Teatrului „Alexei Mateevici”.

Printre colegii săi de breaslă și cumnatul regretatului actor, Mihai Nazarchevici, cu lacrimi în ochi și durere profundă în suflet, ne-a povestit cât de tristă le este acum despărțirea.

„A fost un om de aur.  N-o să ne ajungă mult, cu sfaturile lui, cu bunăvoința lui, cu toate celea”, a spus Mihai Nazarchevici, cumnatul lui Boris Bechet.

Afară, în fața Teatrului, am întâlnit-o și pe soția fratelui regretatului artist, Pavel Bechet, care spune că Boris Bechet a fost pentru ea un sprijin de nădejde, la nevoie.

„A muncit foarte mult ca să ajungă cine a ajuns. A făcut roluri mari, interesante, roluri care erau într-adevăr numai ale lui”.

„Ca un fulger a venit peste noi această veste tristă despre colegul și prietenul nostru domnul Boris Bechet”.

Ulterior, în aplauzele celor prezenți, cortegiul funerar a pornit spre Cimitirul Central din strada Armenească din Capitală, acolo unde a avut loc și slujba de înmormântare.

Boris Bechet a fost actor de teatru și film, „Artist Emerit” al Republicii Moldova. Acesta a decedat în data de 6 aprilie. Actorul a jucat peste 50 de roluri de teatru în spectacole precum „Năpasta”, „Moara Fericirii ” „D’ale carnavalului ”, „Mai lungă clipa decât veacul” și multe altele.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram