Un moldovean este cel mai bine plătit șef de companie în România. A raportat salariu de 1,6 milioane de euro în 2020

Serghei Bulgac, director general al operatorului de telecomunicaţii Digi, a raportat o remuneraţie totală, formată dintr-un pachet fix şi unul variabil, de 1,59 mil. euro în 2020, acesta fiind cea mai mare remuneraţie pentru o persoană din conducerea unei companii din România, potrivit datelor agregate pe ZF din raportul pe 2020 al Digi, publicat marţi seară pe Bursa de la Bucureşti. 

Foto: zf.ro

Astfel, Serghei Bulgac a raportat o remuneraţie variabilă de 1,21 mil. euro, reprezentând 76% din remuneraţia totală, restul fiind cea fixă. 


Serghei Bulgac, de sorginte basarabean, a fost numit director general al companiei în locul lui Alexandru Oprea. Conform CV-ului, Bulgac a ocupat funcția de vicepreședinte Corporate Finance al RCS&RDS, înainte de a fi numit CEO al companiei. Bulgac s-a alăturat companiei RCS&RDS în anul 2003 și a devenit membru al boardului de directori care conduc afacerea lui Zoltan Teszari din anul 2005.

Serghei Bulgac a lucrat anterior la fondul de investiții EPIC, unul din acționarii RCS&RDS, și ca analist al companiei de brokeraj Eastbrokers. Este absolvent al Academia de Studii Economice din București și are un MBA de la INSEAD, scrie promtmedia.ro.


Pub