fbpx

Situația epidemiologică în instituțiile de învățământ: Numărul elevilor și a pedagogilor infectați

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării monitorizează constant situația epidemiologică curentă în instituțiile de învățământ.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Conform ultimelor date actualizate, la data de 7 aprilie, urmare a deciziei Comisiilor teritoriale în sănătate publică și organelor locale de specialitate în domeniul învățământului (OLSDÎ):

  • 407 (32,92%) instituții de învățământ general activează exclusiv online;
    419 (33,79%) instituții activează cu program cu participare fizică a elevilor claselor primare, precum și  a unui contingent de 50% din numărul total de elevi ai claselor absolvente;
  • 146 (11,77 %) instituții desfășoară procesul educațional cu prezența fizică a elevilor din învățământul primar și elevilor din clasele absolvente;
  • 268 (21,61 %) instituții activează cu prezența fizică a elevilor în instituțiile de învățământ, cu respectarea strictă a normelor de sănătate publică privind prevenirea și răspândirea COVID-19.

Totodată, la data de 7 aprilie, din cauza creșterii cazurilor de îmbolnăvire cu COVID-19, au fost plasate în carantină și desfășoară studiile la distanță alte 10 instituții (0,81%) din țară și 82 de clase (0,51%).

În instituțiile de învățământ primar, gimnazial și liceal, numărul elevilor testați pozitiv cu COVID-19 este de 214 (0,06%), iar 2312 (0,69%)  elevi au fost plasați în regim de autoizolare. 254 (0,94 %) cadre didactice au fost confirmate pozitiv cu noul Coronavirus și 135 (0,50%)  se află în izolare. Din personalul nedidactic și auxiliar au fost infectate cu noul virus 126 (0,62%)  persoane, iar alte 74 (0,36%) se află în autoizolare.

În perioada 29 martie-02 aprilie,în instituţiile de învăţământ superior au fost confirmați pozitiv 5 studenți, 12 cadre didactice și 7 cadre auxiliareiar în autoizolare au fost plasați 1 studenți, 5 cadre didactice și 3 cadre auxiliare.

În învățământul profesional tehnic, în perioada 29 martie-02 aprilie au fost confirmați pozitiv cu virusul COVID-19, 18 elevi, 14 cadre didactice și 24 de persoane alte categorii de personal.

În învățământul de educație timpurie, 25 (1,67%) grădinițe și 71 (1,10%) grupe de copii se află în carantină. Copii confirmați pozitiv cu virusul COVID-19 sunt 24 (0,02%)  iar alți 2472 (1,52%) de copii se află în autoizolare. 

124 (0,97%) cadre didactice au fost confirmate pozitiv cu noul Coronavirus, în autoizolare se află 162 (1,26%) cadre didactice. Din personalul nedidactic și auxiliar au fost infectate cu noul virus 110 (0,59%) de persoane, iar alte 230 (1,23%) se află în autoizolare.

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării reiterează îndemnul către managerii instituțiilor de învățământ, cadrele didactice și elevi să respecte în continuare toate măsurile de protecție împotriva virusului COVID-19.

Articole asemănătoare

Back to top button