Solicitată de UNIMEDIA, ofițera de presă a IP Sîngerei, Ina Moscaliuc, a declarat că pe acest caz a fost pornit un proces penal.
„La 6 aprilie curent, ora 18:15, poliția din Sîngerei a fost înștiințată precum că, vicepreședintele raionului Sîngerei a fost stropit în ochi, de câteva persoane, cu o substanță de culoare verde. Imediat la fața locului s-a deplasat un echipaj al Poliției care a stabilit că, trei reprezentanți ai unui partid pilitic în comun cu preşedintele oficiului teritorial al aceluiași partid, în jurul orei 18.00 au mers la domiciliul vicepreşedintelui raionului Sîngerei. Aflându-se la intrare în gospodăria acestuia, l-au stropit cu verde de briliant, motivând că s-ar fi vaccinat împotriva virusului Covid-19 şi nu a dat posibilitatea să se vaccineze medicii, dar alte persoane conform etapelor stabilite de Ministerul Sănătății. Pe acest caz a fost inițiat un proces penal în cadrul căruia urmează a fi efectuate acțiuni de urmărire penală pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.
Liderul Partidului PACE, Gheorghe Cavcaliuc, spune că este o „decizie asumată” a PACE, acțiunea colegilor săi din partid de a stropi cu verde de briliant pe șeful CES Sîngerei, care s-a vaccinat împotriva Covid-19. În semn de protest față de cei„care fac abuz de funcții”, Cavcaliuc susține că și alți funcționari riscă să pățească la fel.
Amintim că ieri, 6 aprilie, liderii Platformei DA au reacționat dur după ce membrul formațiunii, vicepreședintele raionului Sîngerei, Tudor Tutunaru, a fost murdărit cu verde de briliant de către membri ai Partidului Acasă Construim Europa, în plină stradă, acuzându-l că „s-a vaccinat anti-Covid fără rând”. „Pentru ce am luptat toți acești ani? Ca să revină penalii? Uitați-vă ce fac din oameni!”, a scris deputata Inga Grigoriu pe pagina sa de Facebook. „Hienele!”, a comentat și președintele Platformei DA, Andrei Năstase. Cu o reacția a ieșit și deputata Arina Spătaru, care e din Bălți, acolo unde s-a întâmplat incidentul.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!