În aprilie 2009 aveam 11 ani proaspăt împliniți. Eram acasă, la țară. Îmi amintesc cum vedeam la televizor ce se întâmpla la Chișinău. Fiind atât de mică, nu am dat mare atenție la ceea ce vedeam. Când am mai crescut, au început să mă intereseze evenimentele de la 7 aprilie, așa că mi-am creat imaginea despre ele din mărturisiri, din presă și din filme documentare.
Acum, la 12 ani de la protestele de la Chișinău (o jumătate de viață mai târziu!), mă întreb ce cunosc cei de vârsta mea despre 7 aprilie 2009. I-am contactat pe câțiva colegi, studenți la universități din România, și i-am întrebat cum își amintesc ei acele evenimente, filtrate prin minte de copil.
„Despre 7 aprilie știu cam ce știe toată lumea. A fost un protest care a degenerat în violențe, într-o revoluție, așa cum se mai numește uneori la noi. Știu că a fost cauzată de rezultatele alegerilor anunțate cu câteva zile înainte, care spuneau că Partidul Comuniștilor a câștigat.
La început, parcă ieșiseră studenții cu lumânări la monumentul lui Ștefan cel Mare din centrul Chișinăului, un fel de doliu pentru democrație. Pe urmă, s-a adunat tot mai multă lume și au început a zbura pietre spre clădirea Parlamentului. Aveam 10 ani atunci și îmi amintesc că eram la ore încă, și diriginta ne povestea despre ce se întâmplă la Parlament pe un ton de parcă noi eram protestatari. Când m-am dus acasă, am deschis televizorul și toate canalele transmiteau imagini cu protestele. Copil fiind, mi se părea foarte distractiv ce se întâmpla. Poliție, foc, pietre, geamuri sparte, era un film de acțiune. Eram eu și bunica, și îmi amintesc cum ea era copleșită de emoții și tot zicea «Doamne ferește», «ferească sfântul» și lucruri de acest gen. Atunci am înțeles că poate nu e așa de distractiv cum pare.
Când am mai crescut am cunoscut persoane care au fost în acea fierbințeală a protestelor. Cazul care mi s-a întipărit pe creier a fost Valeriu Boboc, tânărul care a murit după ce a fost bătut de către polițiști. Pe urmă, tot din presă, am citit despre coridoarele groazei, fetele agresate și multe alte victime.
Acum eu văd 7 aprilie ca pe o șansă pierdută. Clasa de politicieni care au venit după, au urcat pe scheletele revoluției ca să ne arunce într-o beznă și mai mare. Din alt unghi, 7 aprilie a fost o zi într-atât de confuză, încât nu știu dacă există o singură explicație pentru ce s-a întâmplat. Până la urmă, am avut tot de ce are nevoie o revoluție, însă am ajuns fără tineri în țară. Aceiași politicieni, aceiași polițiști în funcții, fugari de care nu se interesează nimeni, și aceeași Zinaida Greceanîi, care atunci le zicea părinților să-și ia copiii de pe străzi că o să fie împușcați.”
Logo-ul zilei de 7 aprilie 2009, creat de Eugen Boico
„7 aprilie a fost o revoltă a tinerilor în urma alegerilor parlamentare, când PCRM a adunat 60 de mandate, ceea ce constituie majoritatea absolută.
Aveam 9 ani pe atunci. Am privit protestele la televizor, dar chiar și așa, în siguranța propriului cămin, aveam sentimente de frică, de îngrijorare pentru oamenii care luptă pentru drepturile lor și în neștiință de ce va urma.
Mai multe imagini și cunoștințe le am din povestirile tatălui meu, care a fost la protest și a văzut haosul de atunci, care vorbea despre distrugerea instituțiilor de stat ca manifestație a nemulțumirii oamenilor.
Eu văd evenimentele de atunci ca pe niște revolte cu interese, în spatele cărora se aflau persoane influente. Deși scopul evenimentelor din 7 aprilie a fost atins, nu putem zice că astăzi situația din țară este mai optimistă. Și atunci ne punem întrebarea: au fost oare justificate aceste jertfe și daunele produse?”
„7 aprilie 2009 este data în care în Chișinău au avut loc proteste violente a unor tineri visători care nu erau de acord cu rezultate alegerilor parlamentare. Își doreau o altă țară, fără comuniști și rămășițe sovietice.
Atunci cred că aveam 11 ani. Vedeam totul la televizor, dar îmi amintesc că toată lumea discuta despre acest eveniment: părinții, vecinii, profesorii de la școală, etc.
Îmi amintesc că regimul de atunci a dat vina pe statul român, a doua zi președintele Voronin chiar a anunțat că introduce regim de viză pentru cetățenii români și a închis hotarele din vest.
În fond, 7 aprilie nu a produs mare schimbări, din punctul meu de vedere.”
„Eram clasa a patra și țin minte că era mare agitație prin școală, peste tot se vorbea că au câștigat comuniștii, chiar și noi, mucoșii, discutam politică. În școală era agitație, elevilor claselor mai mari nu li se dădea voie să iasă afară ca să nu meargă la proteste. Seara ne sunase nana mea din Surgut, oraș din Siberia, și zicea că a văzut la un canal rusesc protestele și voia să se asigure că suntem bine.
Înainte de somn, la un canal local se difuza în direct cum ardea parlamentul. Și așa și am adormit… Protestul a avut o cauză nobilă. Tinerii de atunci au avut mult de suferit, dar au dat și o speranță că poate ne vom clinti din loc. Dar, din păcate, și azi am rămas tot acolo.”
