18:07:44 19.04.2024
Stiri

VIDEO // Ion Aldea-Teodorovici ar fi împlinit astăzi 67 de ani: Fiul său, Cristofor, a făcut publice imagini video inedite cu cei doi interpreți, realizate în anii 80 ai secolului trecut

Actualitate 07.04.2021 15:14 Vizualizări1976 Autor: Ziarul National
VIDEO // Ion Aldea-Teodorovici ar fi împlinit astăzi 67 de ani: Fiul său, Cristofor, a făcut publice imagini video inedite cu cei doi interpreți, realizate în anii 80 ai secolului trecut


UPDATE // Unicul fiu al lui Ion Aldea-Teodorovici, Cristofor, a făcut publice mai multe imagini video inedite în ziua în care tatăl său ar fi împlinit 67 de ani.

În filmulețul video plasat pe Facebook, Doina Aldea-Teodorovici îl ține în brațe pe Cristofor și i se adresează la un moment dat lui Ion: „Hai să mai facem înca unul!”.

„De-acum ne trebuie una!”, îi răspunde interpretul care a decedat la vârsta de 38 de ani, când fiul său avea doar zece ani.

„Ți-ai dorit și o fetiță, care uite că am adus-o noi pe lume... Doinița! Continuitatea familiei Aldea-Teodorovici”, a scris Cristofor Aldea-Teodorovici pe Facebook, mulțumindu-i tatălui său pentru „dăruirea spirituală și muzicală în cei 38 de ani, noi fiind binecuvântați cu enorma lui putere de muncă”.

„Nu ne rămâne decât să ne zbatem pentru efortul de a aduce pe scenele lumii sutele de melodii și partituri muzicale, care încă nu au văzut lumina zilei... La mulți ani de veșnicie, dragule!”.









Compozitorul și interpretul Ion Aldea-Teodorovici, care a decedat acum 28 de ani împreună cu soția sa, Doina, într-un accident de mașină, ar fi împlinit astăzi 67 de ani.

Ion Aldea-Teodorovici s-a născut pe 7 aprilie 1954, în orașul Leova, fiind mezinul familiei.

„Toți în familia sa aveau o dragoste nemărginită pentru muzică. De aceea, și pentru el muzica a însemnat dor, zbor, lacrimă și stea. Ungea fiecare rană a acestui neam cu câte un cântec: Pentru Ea, Limba Română, Trei Culori și o singură credință; Maluri de Prut; Două inimi gemene, Eminescu; Siberii de gheață; Imensitate; Seară albastră; Fuga fuga, Ca prima oara, Iartă-mă; Sfântă ni-i casa; Bucurați-vă, prieteni... Aspirațiile, dăruirea, zborul lui și al soției sale, Doina, au fost curmate nemilos. Prin muzica sa, Ion Aldea-Teodorovici a înveșnicit acest pamânt”, i-a adus un omagiu jurnalista Ana Lucia Culev.

Ion Aldea-Teodorovici a fost supranumit „interpret al Independenței”, militând împreună cu Doina Aldea Teodorovici pentru reUnirea Basarabiei cu România și pentru revenirea la limba română și grafia latină.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md