image
Sursa foto: Profimedia Images

OMS nu susține pașapoartele de vaccinare pentru călătoriile internaționale

Organizaţia Mondială a Sănătăţii nu susţine impunerea paşapoartelor de vaccinare pentru intrare sau ieşire întrucât nu se ştie cu siguranţă dacă vaccinările previn sau nu transmiterea virusului, precum şi ca urmare a unor temeri legate de echitate, a afirmat marţi o purtătoare de cuvânt a organizaţiei, potrivit Reuters, informează Agerpres.

OMS urmează să evalueze pentru o posibilă autorizare de urgenţă vaccinurile chinezeşti împotriva COVID-19 Sinopharm şi Sinovac la sfârşitul lunii aprilie, cu aproximaţie, întrucât are nevoie de informaţii suplimentare, a adăugat purtătoarea de cuvânt a OMS, Margaret Harris, la un briefing de presă.

Președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen a solicitat săptămâna trecută Parlamentului European și Consiliului să adopte cât mai repede propunerea privind certificatele digitale de călătorie și a făcut un apel către țările UE să creeze „fără întârziere” infrastructura necesară folosirii pașapoartelor COVID.

„Certificatele verzi digitale ne vor ajuta să reluăm călătoriile sigure în UE. Scopul nostru este să le avem funcționale până în această vară. Așadar, invit Parlamentul European și Consiliul să adopte propunerea noastră, iar țările UE să creeze fără întârziere infrastructura necesară!”, susține Ursula von der Leyen.

Potrivit propunerii Comisiei Europene, certificatul de călătorie va include informaţii cu privire la vaccinarea împotriva Covid-19, la un rezultat negativ la testul Covid-19, precum şi informaţii privind orice infecţie anterioară cu coronavirus.

Noutăţile partenerilor

comentarii: