Nova Poshta Moldova a lansat serviciul internațional de livrare a documentelor. Livrarea se efectuează în 99 de țări ale lumii

„Ne îmbunătățim constant și lucrăm pentru a fi mai aproape de clienții noștri. Ne extindem rețeaua de sucursale, mărim numărul de servicii noi și îmbunătățim calitatea deservirii. Livrarea documentelor în străinătate aduce lumea mai aproape de clienții noștri. Acest lucru este deosebit de important în situația actuală, când frontierele sunt închise și deplasările peste hotare sunt dificile.”, declară Mihail Popovici, CEO Nova Poshta Moldova.

Foto: Nova Poshta Moldova

Serviciul este disponibil atât persoanelor juridice, cât și persoanelor fizice. Puteți expedia diferite tipuri de documente: contracte, facturi, documentație tehnică și financiară, diplome și certificate. Lista este completată și de orice copie a documentelor sau copii legalizate de notar. Singurele excepții sunt documentele de identitate cu fotografia proprietarului (pașaport, permis de conducere etc.). - astfel de documente nu vor fi acceptate pentru expediere. 

Pentru utilizarea cu ușurință a serviciului, persoana fizică trebuie să aducă documentele necesare la orice sucursală a companiei din Chișinău sau în alte orașe în care operează Nova Poshta. Lista completă a sucursalelor este disponibilă aici: https://main.novaposhta.md/md/contacte-s.html.

Iar persoanele juridice pot solicita o expediere prin intermediul Managerului personal.

Costul expedierii depinde de greutatea plicului și de țara în care este transmis. Tarifele detaliate pot fi găsite aici: https://landing.novaposhta.md/uploaded_files/rates/rates-international-world.pdf.

Amintim că în martie Nova Poshta Moldova și-a deschis primele sucursale în Edineț și Cahul, acum compania dispune de 17 sucursale în 5 orașe ale țării.



Pub