Potrivit poliției,
unele dintre victime se cazau în apartament chiar și cu propriii copii, iar
când venea beneficiarul serviciilor sexuale se izolau în una dintre odăi, unde
erau prestate serviciile. Plata pentru serviciile sexuale varia între 500 și
1000 de lei, iar chiria zilnică a apartamentului era de 400 de lei pe zi sau 60
de lei pe oră.
La 2 aprilie 2021,
polițiștii CCTP au efectuat 9 percheziții în apartamentele suspectei, în
rezultatul cărora au fost depistați peste 500 000 de lei, care se presupun a fi
acumulați în urma activității infracționale, agendele unde era reflectată
evidența banilor primiți de la clienți și diverse accesorii folosite pentru
prestarea serviciilor sexuale.
Potrivit legii
penale, persoana vinovată riscă pedeapsă cu închisoare de la 4 la 7 de ani.
Oamenii legii, în continuare, întreprind acțiuni pentru identificarea tuturor victimelor, dar și a altor persoane implicate în comiterea infracțiunii, dar și examinează posibilitatea aplicării sechestrului asupra apartamentelor și mijloacelor bănești depistate.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!