395 de persoane, vaccinate „fără rând”, iar dozele Pfizer, epuizate. Ultimele date despre campania de vaccinare

Aproximativ 57% dintre lucrătorii medicali din țară au fost vaccinați împotriva Covid-19, iar 14 teritorii administrative precum Călărași, Cimișlia, Dubăsari, Leova, Nisporeni, Orhei, Rezina, Râșcani, Sîngerei și Soroca au finalizat deja dozele distribuite. Informația a fost prezentată astăzi în cadrul unei conferințe de presă, organizată de către Ministerul Sănătății.

Foto:

Potrivit acestora, dozele de vaccin Pfizer au fost epuizate. În depozitul ANSP rămân circa 12 mii de vaccinuri pentru cei care urmează să primească cea de-a doua doză.

La fel, sunt depozitate alte 36 mii de doze de vaccin AstraZeneca.

Ce ține de vaccinurile administrate „fără rând”, coordonatoarea campaniei de vaccinare, Ninel Revenco, a menționat că nu este de competența acestora să vină cu vreo decizie privind sancționarea acestor persoane. 

„Într-adevăr au fost menționate aceste 395 de persoane care au fost înregistrate la alte categorii și asta presupune că în prima etapa, alte categorii deja nu pot fi. Această etapă include persoanele din sistemul medical, asistențe sociali, ori acele persoane care sunt în centrele de plasamente și odată ce au fost incluse la alte categorii presupune că deja au fost abateri. Analiza a demonstrat că nu întotdeauna s-a respectat ordinea înregistrării. Noi ca și comisie vă comunicăm mersul campaniei, dar concluziile și deciziile le va lua ministerul”, a menționat Revenco.

Campania de vaccinare în Moldova a demarat la începutul lunii martie, de atunci fiind imunizate aproape 50 mii de persoane.



Pub