Pe Dumitru Cotelea, Dima Stratulat și Alexandrina Bivol i-am cunoscut când eram studenți cu toții la Cluj. Îmi amintesc că cei doi băieți erau de nedespărțit în perioada aia și au rămas prieteni la fel de apropiați și acum. Ei s-au cunoscut în 2010, când erau studenți în anul întâi la Cluj. La început i-a unit experiența de moldoveni în Cluj și interesele comune – filme, fotbal, jocuri. „Toți jucau FIFA, iar el, la fel ca mine, juca Pro Evolution Soccer.” își amintește Dumitru Cotelea.
Studii mai interesante sau mai „pentru că așa trebuie”
Dumitru făcea jurnalismul pentru că așa trebuia. „Atunci nu aveai luxul, gândirea asta să-ți iei un an de pauză sau de descoperire după ce termini liceul. Trebuie să faci universitate și atunci era trendul să mergi în România.” Apoi a făcut masteratul de Guvernanță Europeană pentru că deja era îndrăgostit de Cluj, unde coleg i-a fost bunul prieten Dima Stratulat.
Dima S. a făcut Studii Europene pentru că de mic se vedea președinte ONU, chiar dacă acum râde de acest vis. Între timp, politica a devenit doar „interesantă” pentru el, în schimb teatrul, un hobby din studenție, a început să capete un loc tot mai important.
Teatrul din Cluj
Dima a ajuns la teatru în anul 3 de facultate. Auzise de trupa Imago de la Casa de Cultură a Studenților de la Dumitru, care voia foarte tare să reînceapă actoria – o pasiune pe care o avea încă din școala din Strășeni. Totuși, a ajuns să-i placă și lui.
„Repetițiile erau mereu interesante, mereu descopeream ceva nou – o voce, o mișcare, o emoție pe care nu am trăit-o înainte.”
Cu Alexandrina Bivol au făcut cunoștință în 2015. Jucau piesa Angajare de clovn în regia lui Timofei Muntean. Îmi amintesc că eu nu am prins loc la acel spectacolul. Trupa lor era foarte cunoscută printre tinerii din Cluj și întotdeauna jucau și cu spectatori în picioare. Alexandrina a fost impresionată de spectacol și a făcut un interviu cu băieții, și ea fiind studentă la jurnalism. „Noi și acum ne mai uităm la interviul ăla cu un pic de nostalgie și umor când ne dăm seama cum eram noi de fapt și cum am pretins a fi atunci.”, povestește Alexandrina.
Nu te poți hrăni din artă
După absolvirea masteratului, băieții își doreau să rămână în Cluj, aici aveau trupa de teatru, prietenii, le plăcea orașul. Niciunul dintre ei nu-și imagina să locuiască la București. Dima S. povestește că era speriat de câinii vagabonzi, vedea foarte mulți când își vizita sora studentă acolo, iar Dumitru Cotelea își imagina Bucureștiul prea aglomerat și zgomotos. Totuși, în acele timpuri, la Cluj era foarte greu de găsit de lucru.
Dima S. primise o ofertă de muncă de la o firmă din Cluj – să meargă pe un șantier de construcții lângă Moscova, să fie traducător pentru o echipă de muncitori români în Rusia. Totuși, deși avea experiență de muncă în construcții, nu asta voia să facă asta după o facultate de Studii Europene. Nici în politică nu a ajuns să profeseze: „Am depus de două ori documentele pentru examen la ministerul Afacerilor Externe al României și probabil soarta n-a vrut, că mereu nu mi-a ajuns un certificat, mereu aveam dosarul incomplet”.
Totuși, ambii au început să aplice și la joburi în București. Primul care și-a găsit de lucru a fost Dima S. „La început a fost straniu pentru că nu cunoșteam foarte multă lume. Aveam un loc de muncă care îmi plăcea cât de cât, lucram pentru o multinațională și ofeream suport IT pentru toată lumea, de la Canada la Vladivostok. Și sora mea se mutase la București, deci și familia mea era acolo. Pentru mine era prima dată în șapte-opt ani când stăteam cu familia.”
La scurt timp și Dumitru Cotelea s-a mutat la București. Recunoaște că a fost surprins de cât de liniștit poate fi Bucureștiul, de câte locușoare drăguțe are. Și el s-a angajat in IT support, era analist de clienți.
În București băieții au continuat să facă teatru timp de 2 ani în trupa de teatru studențesc Podul. Deși experiența a fost diferită de cea din Cluj, se bucurau că puteau să fie în continuare pe scenă, să meargă la festivaluri de teatru.
Alexandrina a continuat să joace teatru la Cluj. Între timp, a dat licența în jurnalism și și-a luat doi ani sabatici, în care a călătorit prin Europa.
„Am participat la mai multe traininguri Erasmus+ de dezvoltare personală și de terapie prin artă. Apoi am ajuns Berlin și acolo era baza mea, casa mea.”
Per aspera ad… Londra?
Dima Stratulat povestește că prin mai 2018 discuta cu Dumitru despre perspective și planuri de viitor. Niciunul dintre ei nu se vedea lucrând în multinaționale toată viața. S-au gândit că ceea ce le-ar plăcea cu adevărat să facă este să joace teatru, dar nu credeau că au prea multe șanse.
Peste câteva luni de căutări, Dumitru a găsit o oportunitate.
„Puteam intra la o academie de teatru din Londra și pentru asta trebuia să dăm un interviu-casting, să pregătim două monologuri.”
Dima S. nu credea că ar avea șanse reale de a intra, dar a acceptat provocarea.
Iar Alexandrina a primit un mesaj de la Dima S. într-o zi plictisitoare de vară: „Noi mergem la un casting în Londra, vrei să vii și tu?” Mai degrabă a fost încântată de ideea de a vedea băieții și nicidecum nu credea că ar putea intra la academie.
