06:53:02 29.03.2024
Stiri

DOC // Petroliștii din R. Moldova au fost DECONSPIRAȚI. Moldovenii plătesc, de aproape o lună, cu 2,2 lei mai mult pentru un litru de benzină și cu 1,8 lei pentru motorină. Conducerea Consiliului Concurenței este chemată la raport în Parlament

Actualitate 06.04.2021 11:40 Vizualizări6143 Autor: Ziarul National
DOC // Petroliștii din R. Moldova au fost DECONSPIRAȚI. Moldovenii plătesc, de aproape o lună, cu 2,2 lei mai mult pentru un litru de benzină și cu 1,8 lei pentru motorină. Conducerea Consiliului Concurenței este chemată la raport în Parlament


Prețurile la benzină și motorină urmau să scadă cu cel puțin 2,2 lei și, respectiv, 1,8 lei în ultima lună, însă acest lucru nu s-a întâmplat. În același timp, reprezentanții Consiliului Concurenței nu au întreprins nicio acțiune, consideră vicepreședintele Parlamentului, Alexandru Slusari.

Potrivit lui Slusari, de aproape o lună prețul la țiței a scăzut de la 70 de dolari per baril până la 61 de dolari, dar petroliștii din R. Moldova ignoră acest fapt. În schimb, atunci când petrolul se scumpește pe piața internațională, importatorii de combustibil reacționează imediat.

„Petrolul continuă să se ieftinească la bursele internaționale, dar fără ca aceste scăderi să fie resimțite în R. Moldova, unde carburanții continuă să aibă cele mai ridicate prețuri din ultimii doi ani. Un litru de benzină se vinde cu 19,57 de lei, iar motorina - cu 16,67 de lei. În comparație cu 10 februarie curent, petroliștii moldoveni încasează 2,2 lei în plus pentru un litru de benzină și 1,8 lei – pentru motorină. Creșterea prețurilor la carburanți este un abuz și o înțelegere de cartel din partea companiilor petroliere”, acuză deputatul.

Slusari a adăugat că aceste lucruri au loc pe fundalul crizei pandemice și a haosului guvernamental.

„Ultima majorare a carburaților arată cât de neputincioase sunt organele abilitate ale statului în fața unor companii care au obținut supraprofituri în 2020. În acest context, solicităm audierea conducerii Consiliului Concurenței în plenul Parlamentului”, a conchis Alexandru Slusari.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

18.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin și Rusia ca bo...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md