image
Sursa foto: cna.md

Bunuri de provenienţă ilicită, în valoare de 12 milioane de lei, puse sub sechestru de ARBI

Bunuri de peste 12 milioane de lei au fost puse sub sechestru de către Agenţia de Recuperare a Bunurilor Infracţionale a CNA. Este vorba despre bunuri de provenienţă ilicită care au fost indisponibilizate, săptămâna trecută, în cadrul unei cauze penale, aflate în gestiunea procurorilor.

În cadrul investigaţiilor financiare paralele, ARBI a aplicat sechestre pe 28 de bunuri, inclusiv capital social, încăperi locative şi nelocative, construcţii locative şi nelocative, terenuri pentru construcţii şi agricole. Suma totală a bunurilor indisponibilizate este de 12 232 162 de lei. De asemenea, pe parcursul săptămânii trecute, ARBI a finalizat patru delegaţii pe patru cauze penale în privinţa a nouă subiecţi; a elaborat 15 note analitice care au vizat 67 de persoane; a întocmit 20 avize consultative privind evaluarea a 7 bunuri mobile şi 23 imobile.

Amintim că, în primele luni ale anului în curs, Agenţia de Recuperare a Bunurilor Infracţionale a aplicat sechestre pe bunuri, dobândite ilicit, în sumă de peste 102 milioane de lei, iar în 2020, cifra acestora a fost estimată la aproximativ 1,5 miliarde de lei.

Noutăţile partenerilor

comentarii: