Principală  —  IMPORTANTE   —   Protest anti-restricții la Chișinău:„Dacă statului…

Protest anti-restricții la Chișinău:„Dacă statului îi pasă de sănătatea cetățenilor, nu ar trebui să bage frica în oameni”

captură video: FB/Eugen Pietraru

Un grup de aproximativ 50 de oameni protestează în Piața Marii Adunări Naționale din municipiul Chișinău împotriva restricțiilor impuse de autorități în contextrul pandemiei de COVID-19. Aceștia se arată indignați de faptul că sunt impuși să poarte mască și că li se recomandă să stea în case. Oamenii cer să li se ofere dreptul la libera circulație. De asemenea, ei cer să li se ofere posibilitatea să respire aer curat.

„Dacă statului îi pasă de sănătatea cetățenilor, nu ar trebui să bage frica în oameni prin mass-media, dar să le dea recomandări cum ar putea să-și întărescă imunitatea acasă”, a spus un protestatar.

El menționează că oamenii poartă masca mai mult din frica de a nu fi amendați și nu din motiv că se protejează de infectarea cu noul tip de coronavirus. De asemenea, oamenii ieșiți în PMAN spun că măștile ar trebui purtate doar de persoanele bolnave, iar cei sănătoși să le poarte la discreția lor.

„Este dreptul fiecăruia să poarte sau nu masca de protecție, dar nu-mi îngrădiți dreptul meu de a respira aer curat”, spun protestatarii.

Oamenii sunt indignați și de faptul că în statistica decesului sunt incluse doar cazurile de deces provocate de complicațiile cauzate de COVID-19

„Să publice statistica oficială și să ne arate câte cazuri de alte boli au fost înregistrate în spitale. De ce toți mor de COVID-19? Unde a dispărut cancerul și alte boli?”, a menționat un protestatar.

De asemenea, ei consideră că statul ar trebui să compenseze cheltuielile suportate de populație ca urmare a restricțiilor impuse.

Forțele de ordine prezente la eveniment au menționat că persoanele vor fi amendate în baza articolului 76 prim din Codul Contravențional pentru nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire și/sau combatere a bolilor epidemice.

Principalele restricții care sunt aplicate pe perioada stării de urgență instituită pe teritoriul R. Moldova sunt:

  • Instituirea unui regim special de intrare și ieșire din țară
  • Instituirea unui regim special de circulație pe teritoriul țării
  • Introducerea regimului de carantină și luarea altor măsuri sanitare antiepidemice obligatorii
  • Stabilirea unui regim special de lucru pentru toate entitățile
  • Interzicerea desfășurării adunărilor, manifestațiilor publice și a altor acțiune de masă.