Pe banii noștri: Săptămâna s-a terminat cu bătaie   

În această săptămâna am avut ziua glumeață de 1 aprilie. Astfel, politicienii noștri au folosit pe deplin prilejul de a scuza orice declarație tâmpită cu „am glumit, e 1 aprilie, haha”. Din păcate, mulți din ei au fost prea serioși.  

Luni, 29 martie  

Dacă sunteți printre puținii oameni care sperau că în sfârșit o să aflăm care va fi deznodământul crizei politice, va trebui totuși să mai așteptați. Deși Maia Sandu a avut luni consultări cu PSRM și cu Partidul Șor, după care a trimis o solicitare Curții Constituționale pentru constatarea circumstanțelor de dizolvare a Parlamentului, oricum mai este loc de litigii.  

Respectiv, ceea ce urmează în politica din R. Moldova, la fel cum a fost deja de 4 ori în ultimele 3 luni, este ca toată lumea să-i urmărească cu sufletul la gură pe cei 5 magistrați care vor decide ceea ce politicienii nu au putut hotărî între ei.  

Tot luni, un sondaj făcut de IMAS arăta că în viitorul Parlament ar intra PAS cu 52 de mandate, PSRM – cu 42 de mandate, iar restul ar fi acumulate de Partidul ȘorAstfel, reînnoirea clasei politice o punem olecuță pe pauză.   

Marți, 30 martie  

PSRM continuă și ei tradiția de contestare a diferitor chestii la Curtea Constituțională. De această dată, socialiștii au formulat o sesizare în care anunță că în Parlament este o majoritate, deci, acesta nu poate fi dizolvat. Măsura solicitată are genericul „întindem mâna și picioarele ca să nu putem ieși pe ușa Parlamentului” și „cred că o mai putem întinde măcar până la toamnă”.  

Între timp, pentru că o dispută politică nu trebuie să fie singură, PPDA cere ca Partidul Șor să fie pus în ilegalitate. În replică, reprezentanții lui Șor spun că acest lucru ar fi o ilegalitate. Până la urmă, fiecare are nevoie de reprezentare totuși, fie ei chiar figuranți în raportul Kroll despre dispariția a aproape 800 de milioane de dolari din sistemul bancar al R. Moldova.     

Miercuri, 31 martie 

Pentru că în orice moment Curtea Constituțională putea să dea un aviz pozitiv și în tot orice moment Maia Sandu putea să dizolve Parlamentul, câțiva deputați propun în regim de urgență aprobarea unei stări de urgență pe tot cuprinsul țării de pe 1 aprilie 2021 până pe 31 mai 2021, pentru a putea lupta cu virusului COVID-19. În grabă, cei care au propus au uitat să atașeze un plan de măsuri concrete și au promis că-l vor da „pe urmă. Important este ca acest plan să apară până pe 31 mai 2021, că de altfel, am crede că această stare de urgență este pentru a nu putea dizolva Parlamentul, și am zice că unii deputați sunt prost intenționați și se gândesc doar la scaunul pe care le stă fundul.  

Fostul prim-ministru al Repubicii Moldova, Ion Chicu, își anunță formarea unui nou partid. Vestea a fost adusă la ora 2:00 noaptea, ceea ce ne amintește de revenirea în politică a lui Vlad PlahotniucÎnsd spre deosebire de Plahotniuc, de revenirea în politică a lui Ion Chicu nu este legată nici plecarea a 14 comuniști, nici a 7 liberal-democrați.  

Joi 1 aprilie  

După ce au făcut totul pentru ca lucrurile să meargă bine în țară, unii politicieni s-au dus să se vaccineze. O fac însă în țări vecine. De exemplu, printre ei este fostul președinte al Parlamentului Andrian Candu, care s-a vaccinat în România și care i-a îndemnat pe toți deținătorii de pașaport românesc să facă la fel. Ca el au mai procedat și alți deputați, cum ar fi Octavian Țîcu și Iurie Reniță 

Dacă unii s-au vaccinat în România, alții au plecat prin alte țări străine să ia vaccin. Igor Dodon a plecat la Moscova pentru a obține doze de vaccin Sputnik V. Numai că Dodon, pe lângă anunțul că a obținut 150 de mii de doze gratis, a anunțat că vor mai fi achiziționate 500 de mii de la ruși. Ideea este că Igor Dodon nu are nici o funcție oficială în prezent, iar dacă este totuși o achiziție caritabilă a marelui filantrop, ar fi mai interesant. Din păcate, nu este vorba de o achiziție personală prea mărinimoasăci e făcută din bani publici de un guvern interimar controlat de Dodon, fără analiza altor opțiuni, fără negocieri sau dezbateri. 

Apropo de guvern interimar – acesta a venit cu primele restricții. Nu s-au prea chinuit să le gândească – practic au făcut din recomandările Comisiei Naționale de Sănătate Publică decizii cu valoare juridică. Totuși, potrivit unor restricții, virusul se află cel mai des în parc, și mai ales după miezul nopții, afectând oamenii exact la ora când de obicei lumea își trage câte un partid.  

Vineri, 2 aprilie  

La Consiliul Municipal Chișinău trei fracțiuni s-au luat la bătaie chiar de Sfânta Vineri. Este vorba de mai mulți consilieri – membri ai PAS, PPDA și PSRM. Motivul bătăii a fost un Plan Urbanistic Zonal din sectorul Botanica, unde pe un teritoriu de 8 hectare este planificată construcția a mai multor blocuri locative de peste 15 etaje, care ar pune în umbră inclusiv și porțile orașului.  

După bătaia din Parlament din luna decembrie 2020, nici nu te poți aștepta la altceva de la „elitele” politicului moldav. Totuși, de această dată avem o situație foarte diferită. Dacă în decembrie, în Parlament se băteau deputații PAS și PPDA contra PSRM, la primăria municipiului au fost consilierii PAS contra deja alianței PPDA și PSRM. Alianțele, până la urmă îs sfinte.  

Între timp în Moldova  

Republica Moldova a depășit în această săptămână China la capitolul decese cauzate de COVID. Țara noastră are peste 5000 de cazuri, pe când China avea, în dimineața zilei de 2 aprilie, 4646 de decese. 

Scrie despre politică într-un mod unic în Moldova - neserios, serios! Nu-i prea scapă nimic din actualitate și știe să o explice pe limba tuturor.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.