Aproximativ 2000 de moldoveni și-au schimbat numele sau prenumele anul trecut. Care sunt motivele

1 988 de cereri de schimbare a numelui sau a prenumelui au fost depuse în perioada anului 2020, în cadrul serviciilor teritoriale de stare civilă. Dintre acestea, majoritatea sau 1 930 au fost acceptate și numai 58 – respinse. În primele două luni ale anului curent au fost depuse 384 de cereri, dintre care 373 au fost acceptate, iar 11 – respinse.

Foto: UNIMEDIA

Într-un răspuns pentru IPN, Agenția Servicii Publice menționează că, cele mai frecvente motive invocate în cereri este dorința de a reveni la numele de familie de până la căsătorie, în cazul când persoana nu a făcut-o la divorț. De asemenea, solicitanții invocă dorința de a purta numele de familie al tatălui sau al mamei vitreg/e sau altei persoane care a participat la educația sa, precum și din dorinţa de a avea același nume de familie ca şi al soţului, în cazul când nu a făcut-o la căsătorie. Oamenii mai cer schimbarea numelui motivând că pronunțarea acestuia este dificilă, dacă numele sunt lipsite de eufonie, sunt ridicole şi dacă au fost schimonosite prin traducere.

Potrivit Legii privind actele de stare civilă, persoana care a împlinit vârsta de 16 ani are dreptul de a-și schimba numele de familie. Până la vârsta de 16 ani, schimbarea se face de către organul de stare civilă, pe baza cererii ambilor părinți, făcându-se rectificările corespunzătoare pe actul de naștere al copilului, fără a se întocmi actul de schimbare a numelui de familie sau a prenumelui.

Schimbarea numelui de familie sau a prenumelui nu se permite dacă persoana și-a ales un nume de familie sau prenume ce se pronunță dificil sau ridicol, dacă este urmărit penal sau are antecedente penale şi nu este reabilitat sau dacă, în rezultatul schimbării numelui de familie, prin conexare, va deveni compus din trei nume de familie. La fel, nu se acceptă transliterarea numelui de familie sau a prenumelui cu caractere latine în baza regulilor ortografice ale unei limbi străine sau cu utilizarea semnelor diacritice.

Schimbarea numelui sau a prenumelui reprezintă un act de stare civilă ce are un caracter individual şi unipersonal. Serviciului Stare Civilă îi revine sarcina de a verifica minuţios veridicitatea informației indicate în cerere şi în documentele prezentate. Solicitantul poartă răspundere administrativă pentru comunicarea datelor vădit false.

ASP precizează că, deşi părinţii au dreptul să decidă ce nume să-i dea copilului, Serviciul Stare Civilă poate refuza înscrierea unor prenume care sunt formate din cuvinte indecente ori ridicole.

În Republica Moldova pe lista celor mai rare prenume de băieți se regăsesc: Anastasie, Aron-Ștefan, Cafer, Darwin, Demetrius, Dominic Philippe And, Enriko, Henry, Ioannis, Pantelemon, Salvador, Varfolomei etc. În rândul fetelor, cele mai neobișnuite prenume sunt: Audrey, Briella-Damaris, Gulirano, Iliada, Karelya, Leontina, Nailin, Niki, Sare Nil, Stana, Teoctista, Zilia, Maia-Rebeca, Roza etc.

Potrivit datelor ASP privind actele de naștere întocmite, în anul 2020 au fost înregistrați 27 274 de copii, din care 14 306 sunt băieți, iar 12 968 sunt fete.



Pub