/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 764: Explozii la Harkov și Zaporojie. ISW: Rusia probabil va pierde războiul

Doi bărbați, prinși la pescuit ilegal în apele unui lac de la frontieră

03 aprilie 2021, ora 13:31

Doi bărbați au fost prinși azi – dimineață pescuind ilegal în apele unui lac de la frontiera cu Ucraina. Aceștia au mers la prins pește echipați cu o barcă gonflabilă cu motor și mai multe plase de pescuit. 

Cei doi au fost observați de patrula mobilă a Sectorului Poliției de Frontieră Toceni la ora 04:30 dimineața, la o distanță de aproximativ 500 de metri de frontiera de stat. Polițiștii de frontieră i-au monitorizat o vreme pe cei cei doi pescari, pentru a-i reține când urmau să iasă la mal. Bărbații și-au dat însă seama că au fost văzuți, așa că au schimbat direcția ambarcațiunii, reușind să ajungă la mal și să fugă. Pescarii s-au ascuns în localitatea Antonești, raionul Ștefan Vodă, dar au fost prinși și documentați în scurt timp. Aceștia urmează să fie sancționați conform legislației. În barca abandonată de cei doi, polițiștii de frontieră au descoperit patru saci cu plase de monofilament, cu o lungime a câte 150 de metri fiecare, din care s-au scos aproximativ 40 de kg de pește de diferite specii.

Poliția a de Frontieră a sesizat sesizat Inspectoratul pentru Protecția Mediului.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram