BNM: Inflația este bună pentru economie dacă nu este nici prea mare și nici prea mică

Inflația este un proces care se manifestă prin creșterea  prețurilor la bunuri și servicii, astefel, experții afirmă că inflația dată este bună pentru economie însă, nu este nici prea mare și nici prea mică, întocmai cât trebuie. Toată informația despre inflație este explicată într-un video prezentat de Banca Națională a Moldovei în cadrul campaniei de informare și sensibilizare „Educația financiară – un beneficiu personal, social și economic”, care a fost lansată în această săptămână.

Foto:

Acest fenomen apare atunci când cererea crește într-atât de mult încât producătorii cu greu fac față și atunci măresc prețurile. Sau apare un deficit de resurse economice importante, cum ar fi petrolul – prețul acestuia crește și apoi au loc scumpiri la transport, alimente și altele. 

În această situație, cu aceiași bani, poți cumpăra mai puțin decât înainte.

„Este inflația un rău sau un bine? Dacă prețurile scad, are loc deflația. Să ne imaginăm că prețurile scad în continuu. Dacă ne-am dori o mașină, un telefon sau alte bunuri și am ști că prețul lor va fi tot mai mic, am amâna mereu achiziția. La fel și producătorii – de ce să facă azi pâine, dacă mâine făina va fi mai ieftină? Viața economică ar încetini, iar în unele domenii chiar s-ar opri. Ar fi o lume a consumului amânat și a vieții amânate”, se explică în materialul prezentat de BNM.

Astfel, inflația este bună pentru economie dacă este exact cât trebuie. Deși Banca Națională a Moldovei utilizează instrumente de politică monetară. 

Principalul este rata de bază, care are ca scop gestionarea cererii și ofertei de bani, prin modificarea costului banilor. Utilizarea acestor instrumente se oferă menținerea inflației la un nivel anual optim pentru o creștere și dezvoltare a economiei țării, pe termen mediu.

 


Pub