/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 765: Atac masiv și copil de 5 ani, rănit. Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare

/VIDEO/ Vaccinuri pentru neamuri. Aproximativ 700 de persoane care au primit prima doză de vaccin Pfizer fac parte din categoria „neamuri”

01 aprilie 2021, ora 19:42

Avem vaccin, dar nu ajunge la destinație! 688 de persoane, care au primit prima doză de vaccin Pfizer, fac parte din categoria „neamuri” , iar 139 sunt tot felul de angajați ai instituțiilor statului, care nu erau eligibili de a fi vaccinați la prima etapă a Planului național de imunizare. Anunțul a fost făcut de președinta Maia Sandu în cadrul unei emisiuni, la un post privat de televiziune.

Chiar dacă în Republica Moldova a venit o tranșă relativ mică de vaccin „Pfizer” și era destinată, în special, caselor de bătrâni și oamenilor în etate, totuși, mai mulți șefi ai instituțiilor medicale din țară au permis imunizarea altor persoane, care nu făceau parte din categoria eligibilă pentru vaccinare, a precizat Maia Sandu.

Președinta a mai spus că, la Centrul consultativ de diagnostic al Ministerului Apărării, 48 de doze de vaccin au mers în afara oricăror categorii eligibile. Totuși, ofițerul de presă al Ministerului, ne-a spus că informația a fost interpretată eronat.

Potrivit Maiei Sandu, la Centrul medicilor de familie numărul 1 de la Botanica, 64 de doze de vaccin au fost utilizate pentru imunizarea neamurilor. O reacție la acest subiect, am obținut de la managerul acestei instituții, Aurelia Eșanu.

Totuși, acțiunile de acest gen sunt de-a dreptul rușinoase și discreditează toate eforturile autorităților de a obține și alte donații, a conchis Maia Sandu. Aceasta spune că va sesiza Procuratura, ca ulterior, cei care au admis încălcările să fie trași la răspundere.

Potrivit președintei, situații similare au fost și la Centrul medicilor de familie din Bălți, unde 71 de doze de vaccin au fost utilizate pentru categorii de persoane, care nu fac parte din lista de vaccinare la prima etapă.

Și la Cantemir, 35 de doze de vaccin au fost utilizate pentru imunizarea a tot felul de șefi, în timp ce, la Ceadâr Lunga, doar opt medici au fost vaccinați, iar 21 de vaccinuri s-au dus în afara sistemului. Alte astfel de cazuri au fost atestate la Edineț, Ocnița, Rezina, Ungheni, dar și la Institutul Oncologic din Chișinău, a mai declarat Maia Sandu.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram