Guvernul interzice până în 12 aprilie exportul de grâu din R. Moldova

Guvernul a decis prin vot unanim să interzică exportul grâului din rezervele de stat până în data de 12 aprilie. Decizia a fost luată de Guvern, marți, 30 martie, după ce cabinetul de miniștri s-a întrunit, pentru a discuta subiectul.

Foto: UNIMEDIA

„Dat fiind faptul că în anul 2020, agricultorii au fost marcați de secetă, iar economia țării a fost afectată de pandemie, s-a hotărât luarea acestei decizii în scopul asigurării securității alimentare a țării”, se arată într-un comunicat.

Membrii Guvernului au aprobat și un nou Regulament cu privire la modul de stabilire şi plată a ajutorului social. Așadar, la 1 aprilie 2021 nivelul venitului lunar minim garantat, utilizat la evaluarea dreptului la ajutor social, se va indexa cu 3,89%, reieşind din media creșterii anuale a indicilor prețurilor de consum pentru ultimii 3 ani, iar după indexare va constitui 1151 lei.

De la 1 aprilie va crește și cuantumul indemnizației zilnice pentru copiii rămași temporar fără ocrotire părintească și a copiilor orfani aflați în servicii de plasament. Majorările au fost calculate în raport cu indicele prețurilor de consum pentru anul precedent (2020) care a constituit 3,8%. În acest sens, din bugetul de stat pentru anul 2021, sunt prevăzute aproximativ 11,9 milioane de lei.  

Ministrul interimar al Agriculturii, Ion Perju, a anunțat anterior că Republica Moldovaeste asigurată alimentar la toate produsele social importante, inclusiv grâu, și nu există temei de îngrijorare în rândul populației. 


Pub