Au trecut de prima etapă: Cum explică șefa Centrului de Sănătate Cantemir vaccinarea angajaților din Primărie

Aparatul Primăriei Cantemir, de rând cu unii polițiști, profesori, dar și angajați din asistența socială au fost vaccinați cu Pfizer, după ce toate persoanele din prima etapă, care nu au contraindicații sau au refuzat, au fost imunizate. Astfel a explicat pentru UNIMEDIA șefa Centrului de Sănătate Publică Cantemir, Olga Hîțu, decizia de a fi vaccinați mai mulți angajați din cadrul Primăriei, care au publicat și o imagine pe pagina oficială de facebook, fapt care a stârnit reacții aprinse din partea internauților. Șefa Centrului spune că toți lucrătorii medicali au fost vaccinați, iar dozele care au rămas trebuiau utilizate în termen foarte scurt.

Foto:

„În cadrul vaccinărilor anti-Covid, punctul nostru (n.r. Centrul de Sănătate) este un punct unic de vaccinare, care răspunde absolut de toate vaccinările conform ordinului Ministerului Sănătății. Conform ordinului, primii sunt lucrătorii medicali, iar atunci când au fost 330 doze de vaccinuri AstraZeneca, marea majoritate a lucrătorilor medicali au fost vaccinați, cu excepția celor care au contraindicații și a celor care au refuzat. 

De aceea când a fost adus vaccinul Pfizer, o parte din lucrătorii medicali și anume 49, au fost vaccinați conform cerințelor lor. În așa mod s-a epuizat numărul lucrătorilor medicali care mai voiau să se vaccineze. Dat fiind faptul că vaccinul Pfizer are niște limite de temperatură, condiții de păstrare, în 3 zile acest vaccin trebuia efectuat. Astfel am trecut la a doua etapă corespunzător ca acest vaccin să nu se epuizeze ca și calitate, era o problema daca era trecut termenul și trebuia de reputat. De aceea, au fost incluși lucrătorii din asistența socială, polițiști, pedagogi și Autoritățile Publice Locale, și ei sunt în etapa aceasta, cei care au dorit și nu au avut contraindicații”, a explicat Hîțu.

Mai mult, Hîțu ne-a comunicat că aceștia au fost îndemnați să anunțe despre faptul că au fost vaccinați pentru a încuraja populația să facă la fel.

Pe 23 martie, pe pagina Primăriei Cantemir a fost publicată o imagine cu mai mulți angajați din cadrul Primăriei și un anunț că „s-au vaccinat cu Pfizer”. Postarea a stârnit unele reacții, în contextul scandalului vaccinurilor care a izbucnit, după ce mai mulți lucrători medicali de la unele centre de sănătate au rămas nevaccinați.

Ministerul Sănătății a anunțat ieri că a demarat o anchetă după ce unii funcționari publici de la Edineț Ungheni și Chișinău s-a fi vaccinat în taină.

Campania de vaccinare a demarat în țară la începutului lunii martie, de atunci fiind imunizate circa 34 mii persoane.


Pub