Parlamentul se va întruni miercuri în ședință plenară. Ar putea fi examinată propunerea privind de instituire a stării de urgență în țară

parlament-1280×720-1-1-1280×720

Parlamentul urmează să se întrunească în ședință plenară miercuri, 31 martie, la ora 14.00. Ordinea de zi nu a fost făcută publică deocamdată. Ar putea fi examinată propunerea Guvernului, privind instituirea stării de urgență în Republica Moldova, având în vedere că potrivit regulamentului Parlamentului, ședințele plenare nu au loc miercuri, dar joi și vineri.

Cabinetul de miniștri a votat marți, 30 martie hotărârea de Guvern, care presupune transmiterea Parlamentului a unui raport al Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică, prin care se recomandă examinarea posibilității instituirii stării de urgență din țară.

„Vă propun spre examinare proiectul hotărârii de Guvern, privind adresarea către Parlamentul Republica Moldova cu propunerea de instituire a stării de urgență. Proiectul a fost elaborat pe baza raportului Comisiei Situații Excepționale, recomandărilor Consiliului Suprem de Securitate, dar și discuțiilor din societate”, a declarat ministrul Justiției Fadei Nagacevschi.

„Este cazul să venim cu acțiuni restrictive mai dure. Consider că este absolut necesar ca acest subiect să fie examinat la modul serios de Parlamentul R. Moldova și politicienii să își asume o parte din responsabilitate în gestionarea crizei pandemice din Republica Moldova, oferind Guvernului în demisie pârghii suplimentare pentru gestionarea pandemiei”, a menționat prim-ministrul interimar, Aureliu Ciocoi.

 

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente