(foto) Xiaomi a anunţat oficial lansarea afacerii cu vehicule smart electrice

Xiaomi a confirmat în această după amiază zvonurile că va fi angajată în crearea de mașini electrice de marcă. S-a anunţat acest lucru atât printr-un document făcut public pe reţelele de socializare, cât şi în partea a II-a a mega prezentării dedicate lansării celor mai noi produse electronice.

Primele detalii ne spun că Consiliul de administrație al corporației Xiaomi a decis să se implice în afacerea cu automobile, iar în acest scop va fi creată o companie-fiică (nu are încă o denumire stabilită, nici pentru marca auto), care va dezvolta produse cu propriile forţe și pe baza tehnologiilor interne. În aceasta se vor investi 10 miliarde de dolari SUA în primii 10 ani de activitate.

Astfel spus, Xiaomi se pregăteşte să devină un rival puternic pentru Tesla şi Xiaopeng, cel puţin în China, cea mai mare piaţă de electromobile din prezent.

CEO-ul Xiaomi, Lei Jun, va rămâne în funcție curentă și în paralel va conduce noua companie producătoare de mașini electrice. Cu toate acestea, nu se știe deocamdată pentru când se planifică lansarea primului produs.

“Xiaomi speră că vehiculele electrice inteligente de înaltă calitate vor permite utilizatorilor din întreaga lume să se bucure de o viață inteligentă omniprezentă”, se arată în document.

Din această frază se pot trage mai multe concluzii. În primul rând, compania lucrează la mai multe vehicule electrice, poate la o linie întreagă. În al doilea rând: mașinile vor fi vândute nu numai în China, ci și în alte țări, dar într-o primă etapă vor fi oferite în mod natural pe piața internă. 

De exemplu, Tesla consideră că piața chineză este cea mai importantă pentru sine: are un potențial și o capacitate mare. Evident, şi Xiaomi înțelege cât de promițătoare este piața internă în comparație cu altele și, prin urmare, își va începe expansiunea cu electromobile acasă.

Potrivit zvonurilor, mașinile Xiaomi vor repeta soarta smartphone-urilor companiei: adică vor fi bogate din punct de vedere tehnologic şi funcţional, dar în același timp accesibile. În China, primul produs ar urma să concureze cu modelul Tesla care se face special pentru această ţară şi care poartă neoficial denumirea Model 2.

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://pps.iainlangsa.ac.id/ https://jdih.sumbawakab.go.id/