Municipalitatea a câștigat un proiect de cofinanțare pentru construirea instalațiilor de prelucrare a nămolului

   2815

Primăria municipiului Chișinău informează că proiectul „Construirea instalațiilor de prelucrare definitivă a nămolului prin proces de piroliză la Stația de Epurare a apelor reziduale din municipiul Chișinău" va fi cofinanțat de Fondul Ecologic Național.

Tehnologia de piroliză constă în diminuarea cantității de nămol. Această metodă va permite ca din 100 de tone de nămol pe care le „produce" zilnic Chișinăul, să rămână doar 10 tone, iar această cantitate va putea fi transformată în praf, care este inofensiv și poate și fi ulterior utilizat.

Totodată, potrivit specialiștilor, precum și rezultatelor analizelor obținute, unica soluție pe termen lung care poate rezolva problema mirosului urât din capitală, este montarea instalațiilor de piroliză la Stația de epurare a apelor uzate.

Astfel, Fondul Ecologic Național va contribui cu 60 % din suma necesară pentru realizarea proiectului.

Primarul General, Ion Ceban, a menționat că în prezent sunt depuse eforturi pentru identificarea altor surse financiare necesare implementării acestui proiect, care de fapt reprezintă un pas important ce va permite construcția unui ciclu închis ecologic, de prelucrare a nămolului care se acumulează zilnic la Stația de epurare.  

„Din cauză că administrațiile precedente nu au identificat în acest sens decât soluții pe termen scurt, astăzi ne-am pomenit cu cca 500 mii tone de nămol, depozitate de-a lungul anilor și lăsate sub cerul liber. Aici vreau să precizez: construcția Stației noi de epurare a apelor uzate care are loc în prezent nu va rezolva problema mirosului urât în capitală, fără construirea instalațiilor de prelucrare definitivă a nămolului prin proces de piroliză", a subliniat Ion Ceban. 

Edilul capitalei a precizat că subiectul respectiv a fost susținut de toate fracțiunile parlamentare. „Mulțumesc tuturor pentru implicare și suport pentru un proiect de importanță majoră , modern și unic de acest gen. Sper mult că și pe viitor interesul public va fi mai sus decât disputele politice și nu vor mai exista blocaje pentru realizarea proiectelor necesare cetățenilor. Cu toții locuim în acest oraș și ne dorm dezvoltarea lui!", a conchis Ion Ceban.

E de menționat ca după finalizarea procesului de modernizare și recepționare a noii Stații de epurare, serviciile de canalizare vor fi extinse și pentru raioanele Strășeni și Ialoveni.