image
Sursa foto: jurnal.md

Poliția de frontieră a depistat 75 de certificate false cu rezultate negative pentru Covid; Ar fi fost cumpărate pe internet

Verificări mai ample la hotar, după ce polițiștii de frontieră au descoperit mai multe teste COVID falsificate, pe numele unor persoane care încearcă în acest mod să scape de carantină.

Polițiștii de frontieră de la punctul de trecere Criva au identificat în cadrul controlului la frontieră 75 de teste PCR Covid-19 cu diverse semne de falsificare.

La ieșirea din RM s-au apropiat două autocare cu cetățeni moldoveni care urmau să ajungă în Polonia. În timpul controlului poliția de frontieră a identificat într-un autocar 38 de teste PCR Covid-19 cu indici necaracteristici, iar în celălalt alte 37.

În cadrul audierilor persoanele s-au eschivat să ofere detalii despre proveniența certificatelor, doar un cetățean care se afla sub influența alcoolului a declarat că a primit documentul prin poștă după ce a transmis 200 de lei unui necunoscut. 

Contactați reprezentanții companiei care ar fi emis aceste teste au infirmat prelevarea probelor de la cetățenii moldoveni, cât și eliberarea testelor respective.

Ca urmare, actele a fost ridicate și transmise laboratorului de expertiză. Polițiștii de frontieră continuă cercetările pentru elucidarea tuturor circumstanțelor și încadrarea juridică a faptelor. Persoanele documentate riscă o pedeapsă penală, conform art. 361(1) Cod Penal al Republicii Moldova.

Polițiștii au înăsprit controalele și spun că sunt mult mai vigilenți.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: