image
Sursa foto: NADEJDA ROSCOVANU

Igor Dodon: „Dacă Maia Sandu vrea anticipate să le facă acolo la președinție la ea în birou”

Fostul președinte o acuză pe Maia Sandu că folosește CC-ul împotriva majorității parlamentare și vrea să organizeze alegeri anticipate în plină pandemie. Dodon îi sugerează actualului președinte să organizeze anticipate la ea în birou, la președinție.

Maia Sandu ca și Plahotniuc vrea să folosească CC-ul împotriva majorității parlamentare. Alegeri anticipate nu vor fi așa cum vrea Maia în mai, iunie, iulie nu de aceea că ne temem, e vorba de situația epidimiologică. Ieri am avut 40 de decese. Noi nu vom admite organizarea anticipatelor în pandemie. Noi avem mai multe pârghii pentru a evita acestea. Și nu avem bani pentru alegeri”, a declarat Igor Dodon în cadrul emisiunii sale.

Dodon susține că Maia Sandu poate organiza anticipate la președinție.

Dacă Maia Sandu vrea anticipate să le facă acolo la președinție la ea în birou. Și le va pierde, că oamenii au văzut cine e Maia Sandu, chiar și acei care lucrează acolo cu ea. Nu vom merge la anticipate, și nu o să dăm niciun bănuț pentru anticipate, până nu vaccinăm populația”, a punctat fostul președinte.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: