Procuratura va contesta încheierile Judecătoriei Chișinău privind cercetarea în libertate a deputaților Denis Ulanov și Petru Jardan
Examinând demersurile Procuraturii Anticorupție care solicita plasarea celor doi deputați, cu statut de învinuit, în arest preventiv pentru 30 de zile, Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana a decis liberarea provizorie sub control judiciar pentru 30 de zile a ambilor. Procuratura consideră ilegale încheierile Judecătoriei Chișinău, oficiul Ciocana și anunță că le va contesta.
Foto: UNIMEDIA
Demersul în privința deputatului Jardan a fost examinat în lipsă, acesta refuzând să se prezinte în fața magistraților.

Potrivit materialelor, Denis Ulanov este învinuit de „escrocherie” și „spălare de bani” în dosarul „frauda bancară”, iar Petru Jardan – este învinuit de „abuz de serviciu”, în dosarul vizând  concesionarea Aeroportului Internațional Chișinău.

Ambii învinuiți pledează nevinovați.

Amintim că, cei doi deputați au fost reținuți luni, după ce, la cererea Procurorului General, Alexandr Stoianoglo, Parlamentul le-a ridicat imunitatea parlamentară.

Urmărirea penală continuă, iar Procuratura va informa despre evoluția acesteia.

Precizăm că, această etapă a procesului penal nu poate înfrânge principiul prezumției de nevinovăție a persoanei. Orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive şi irevocabile a instanței.

Amintim că Partidul „Șor” și Platforma „Pentru Moldova” a luat act de decizia instanței de a respinge demersul procurorilor care cereau plasarea colegilor noștri Denis Ulanov și Petru Jardan în arest preventiv. Ne bucurăm că, pe alocuri, judecătorii pun legea în capul mesei. Acesta este un prim pas spre dovedirea nevinovăției lor. Mai mult, decizia judecătoriei arată cât de subțiri și lipsite de substanță sunt învinuirile procurorilor, consideră aceștia.


Pub